O mulțime de obiecte care vorbesc despre istoria Sascăi Montane, din județul Caraș-Severin, sunt înghesuite într-o căsuță care se degradează pe zi ce trece. Astfel, acoperișul muzeului etnografic este spart,…
Mai multe despre asociatia acasa in banat
-
-
Turism
La pas prin toată povestea Rudăriei. Traseul morilor de apă, finalizat cu ajutorul voluntarilor
Scris de Adriana MitScris de Adriana MitTuriștii care ajung la Rudăria, în județul Caraș-Severin, pot descoperi, la pas sau cu bicicleta, toate cele 22 de mori de apă. Cu ajutorul voluntarilor, Asociația „Acasă în Banat” va…
-
SocialTurism
Cu sprijinul voluntarilor, turiștii vor ajunge mai ușor la cele 22 de mori de apă din Rudăria
Scris de Adriana MitScris de Adriana MitAsociația Acasă în Banat, un ONG din Timișoara, anunță că organizează cea de-a doua etapă a proiectului „Hai la Rudăria!”. Astfel, este nevoie de voluntari care să pună umărul la…
-
SocialTurism
Morile de apă de la Rudăria, mai accesibile în urma unei mobilizări uriașe a 200 de voluntari
Scris de Adriana MitScris de Adriana MitUnele dintre cele mai importante atracții turistice din vestul țării sunt morile de apă de la Rudăria. Aflate într-un loc parcă desprins din povești, cu un peisaj pitoresc mirific, în…
-
SocialTimp liberTurism
Se caută sute de voluntari care să renoveze fațadele a 30 de case din Banat
Scris de Adriana MitScris de Adriana MitAsociația Acasă în Banat pregătește a treia ediție a evenimentului „Color the Village”, care va avea loc în perioada 17 – 19 iunie, în localitatea Ilidia, din județul Caraș-Severin. De…
-
SocialTurism
Festivalul faptelor bune are loc în „Mica Americă” din Banat. Voluntarii vor renova 30 de case
Scris de Adriana MitScris de Adriana MitAsociația ”Acasă în Banat” a venit cu informații legate de cea de-a treia ediție a ”Color the Village/Colorează Satul”. În acest an, festivalul faptelor bune va avea loc în satul…
-
Turism
Mobilizare impresionantă: 160 de voluntari au salvat 12 mori de apă din Banat FOTO
Scris de Adriana MitScris de Adriana MitProiectul Salvăm Morile de Apă, derulat de Asociația Acasă în Banat, a ajuns la final. Reprezentanții ONG-ului timișorean informează că în cadrul acestui proiect au fost mobilizați aproximativ 160 de…
-
Social
Zeci de voluntari din Banat, eroi pentru o familie care trăia într-o casă cu geamuri sparte FOTO
Scris de Adriana MitScris de Adriana MitMobilizare uriașă de forțe, în acest sfârșit de săptămână, cu scopul realizării unor lucrări de urgență, astfel încât o femeie care-și crește singură cei doi copii să locuiască într-o casă…
-
Social
Tablete și alimente pentru copii și familii sărmane din Banat, donate de un ONG
Scris de Adriana MitScris de Adriana MitGest demn de toată lauda făcut de Asociația „Acasă în Banat”. Reprezentanții ONG-ului au anunțat, pe Facebook, că astăzi au continuat campania „Dar din Dar” în satele din Banat. Astfel,…
-
Social
Încă trei mori de apă din Banat, unice în Europa, salvate cu ajutorul voluntarilor FOTO
Scris de Adriana MitScris de Adriana MitAsociația „Acasă în Banat” a finalizat, în acest sfârșit de săptămână, ultima acțiune de voluntariat organizată în cadrul proiectului „Salvăm Morile de Apă”. De data aceasta, oameni care au dorit…
-
SocialTurism
Sute de voluntari sunt implicați în cel mai amplu proiect de salvare a satului bănățean
Scris de Adriana MitScris de Adriana MitCel mai amplu proiect de salvare a satului bănățean începe joi, 17 septembrie, în localitatea Racovița, din județul Timiș. Nu mai puțin de 350 de voluntari din toate colțurile țării…
-
SocialTurism
Încă 5 mori de apă din Banat au fost renovate cu sprijinul voluntarilor FOTO
Scris de Adriana MitScris de Adriana MitNoi minuni făcute de mai mulți voluntari din toată țara care au decis să se implice în cadrul proiectului “Salvăm Morile de Apă”, dezvoltat de Asociația Acasă în Banat și…
-
Social
17 familii sărmane dintr-o comună din Banat, ajutate cu alimente FOTO
Scris de Adriana MitScris de Adriana MitGest demn de toată lauda făcut pentru mai multe familii sărmane dintr-o comună din Banat. Asociația „Acasă în Banat„ a luat decizia de a continua campania „Dar din dar„ și…
-
Turism
Peste 60 de voluntari au reabilitat patru mori de apă din Banat FOTO
Scris de Adriana MitScris de Adriana MitPeste 60 de voluntari din toată România și-au unit forțele, în acest sfârșit de săptămână, cu scopul de a salva patru mori de apă aflate în Banat. Aceștia s-au adunat…
-
SocialTurism
Voluntarii s-au mobilizat pentru a salva patru mori de apă din Banat FOTO
Scris de Adriana MitScris de Adriana MitMobilizare de forțe, în acest sfârșit de săptămână, în comuna Eftimie Murgu, din județul Caraș-Severin, unde se află mori de apă unice în Europa. Mai mulți voluntari s-au implicat în…
-
Social
Oamenii inimoși, încurajați să contribuie la ridicarea unei case pentru o familie din Timiș a cărei locuință a fost mistuită de un incendiu FOTO
Scris de Adriana MitScris de Adriana MitOamenii inimoși sunt încurajați de către Asociația Acasă în Banat să facă o faptă bună pentru o familie din Peciu Nou, județul Timiș, care a rămas fără un acoperiș deasupra…