Printre atracțiile turistice ale Timișului, dar prea puțin cunoscute, se numără și morile de cereale. În județ se află numeroase astfel de mori de măcinat făină, iar o parte ar putea fi puse în valoare, în viitorul apropiat. Un prim pas în acest sens este făcut de către reprezentanții Asociației Acasă în Banat, care sunt pe teren de câteva săptămâni cu scopul de a inventaria morile de cereale din Timiș.
„Vrem să identificăm locațiile morilor de cereale istorice, să le evaluăm starea de conservare și să le documentăm istoricul. Credem că istoria industrială a județului Timiș este un domeniu foarte valoros, însă trebuie să facem tot posibilul pentru a nu-l pierde în viitorul apropiat. Morile de cereale (de măcinat făină) sunt parte din acest patrimoniu și ne dorim ca, în viitorul apropiat, să vedem cât mai multe dintre ele protejate, păstrate și valorificate, fie în scopul lor inițial, fie în scop turistic sau reconvertite”, a transmis ONG-ul timișorean.
Persoanele care au fotografii vechi sau cunosc povești despre morile din Timiș sunt rugate să ia legătură cu reprezentanții Asociației Acasă în Banat. Peste câteva săptămâni, ONG-ul timișorean va reveni cu bilanțul morilor identificate în teren.
„Noi am avut parte de o mulțime de surprize plăcute, am întâlnit oameni pasionați de morărit, mori vechi încă în funcțiune care macină de zeci de ani. Toate informațiile despre morile de cereale din Timis se vor regăsi pe site-ul nostru, www.acasainbanat.ro”, a informat Asociația Acasă în Banat.
Proiectul „Morile Banatului – patrimoniul mulinologic din județul Timiș” este cofinanțat de Consiliul Judeţean Timiş.