Primul centru de recuperare al bolnavilor de cancer din România, inaugurat în Banat. Pacienții, îngrijiți și de măicuțe FOTO

Scris de Adriana Mit

Mai multe șanse la viață pentru pacienții din România diagnosticați cu cancer. Astăzi, după zece ani de la inițierea proiectului, a fost inaugurată în localitatea Slatina-Nera, din județul Caraș-Severin, prima clinică de recuperare oncologică din România.

Spațiul clinic se adresează bolnavilor de cancer și leucemie, aflați în stadii incipiente ale bolii, care vor fi tratați pe baza unui plan personalizat de tratament, având la bază medicamente pentru controlul durerilor și ținându-se cont de toate celelalte afecțiuni existente.

La recepționarea lucrărilor, care au fost realizate și cu bani de la Compania Națională de Investiții, au participat o serie de oficialități, printre care Ion Ștefan, ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne, precum și Nelu Tătaru, ministrul Sănătății.

În cadrul centrului, pe lângă asistență medicală specializată, pacienții și familiile acestora vor beneficia și de asistență socială, consiliere psihologică și spirituală.

Acest prim centru de recuperare oncologică din România este un proiect extrem de important, la care au contribuit, într-un efort comun, autorități publice, persoane fizice și instituții. O asemenea implicare merită tot respectul nostru și vreau să-i asigur pe beneficiari că pot conta pe noi pentru continuarea acestui demers!”, a precizat ministrul Ion Ștefan.

Construcțiile realizate de Guvern, prin Compania Națională de Investiții, reprezintă etapa a doua dintr-un proiect mai amplu și se referă la construirea a trei clădiri pentru pacienți (corpurile E, F și G), unde vor fi cazați bolnavii oncologici, și a încă unei clădiri (H), cu funcțiune de cameră hiperbară.

Corpurile de clădire din spațiul clinic beneficiază de: 15 unități de cazare prevăzute cu camera propriu-zisă, grup sanitar și hol în fiecare modul (45 de locuri în total); cabinete și spații de tratament, inclusiv camera hiperbară (utilizată la oxigeno-terapia hiperbară, care constă în inhalarea oxigenului pur sau a aerului îmbogăţit cu oxigen, de către pacient, acesta stând într-o încăpere la o presiune mai mare decât cea atmosferică pentru a-i crește, astfel, nivelul oxigenului din sânge și care contribuie la refacerea țesuturilor mai repede decât în mod normal); grupuri sanitare, oficii, spații tehnice, holuri și scări deschise”, a informat Ministerul Dezvoltării, prin intermediul unui comunicat de presă.

Suprafața construită desfășurată totală a investiției este de 1.963 mp. De asemenea, a fost realizat și un zid de sprijin (pentru stabilizarea terenului în vederea realizării unui drum de acces în jurul clădirilor E, F, G), cu o lungime totală desfășurată de aproximativ 91,50 m.

Valoarea totală a finanțării asigurată de Compania Națională de Investiții a fost de peste 17, 1 milioane lei, iar beneficiarul este Fundația de utilitate publică ”Sfânta Irina”, un ONG dedicat îngrijirii medicale, sociale, psihologice și spirituale a bolnavilor de cancer. În total, întreaga investiție se ridică la peste opt milioane de euro, Fundația ”Sfânta Irina” reușind să atragă și fonduri europene, dar și donații consistente.

Fundația ”Sfânta Irina”, înființată de către doctorul Pavel Chirilă, a inițiat acest proiect cu privire la construirea primei clinici de recuperare oncologică din România în urmă cu zece ani. Clinica a fost realizată în Valea Nerei, într-o zonă nepoluată din județul Caraș-Severin, localitatea Slatina-Nera, comuna Sasca Montană.

Pacienții care vor fi internați în cadrul Clinicii Nera vor fi îngrijiți de 30 de măicuțe, care au absolvit școala sanitară, dar și de către personal specializat.

Alte articole din zona de vest

1 comentarii

Lupu Marcel 16 octombrie 2020 - 11:24

Jos pălăria pt Dl Doc. Chirilă! Statul ar trebui să facă,macar, drumurile din acea zona, mai ales că este Parc Național! Hai pe acolo Dl Dunca ,cu masina, nu cu elicopterul !

Răspuns

Scrie un comentariu