Se fac pregătiri serioase pe traseele de cicloturism din județul Timiș, în condițiile în care se încălzește vremea, astfel că un număr mare de iubitori ai mersului pe două roți sunt așteptați să se plimbe pe ele.
Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în județul Timiș anunță că a început inventarierea obiectelor de mobilier. Pe primul dintre trasee s-a descoperit că în jur de 40% din mobilier este distrus, astfel că trebuie refăcut.
„Ca în fiecare început de sezon, Turism Timiș a demarat procesul de inventariere a obiectelor de mobilier Eco Timiș în vederea reluării lucrărilor de reparație și întreținere a pieselor deteriorate sau vandalizate. Pe Traseul 1, care include și Rezervația Satchinez, indicatoarele și coșurile de gunoi au fost distruse în proporție de aproximativ 40 la sută, aceste obiecte urmând să fie refăcute în lunile care vin de către Asociația de Turism Timiș. Facem un apel pe această cale primăriilor cuprinse în proiectul Eco Timiș, derulat prin Interreg IPA CBC Romania-Serbia Programme, de a completa eforturile noastre prin monitorizare locală și îngrijirea acestor obiecte, care au contribuit la dezvoltarea infrastructurii de turism de pe teritoriul lor”, au informat reprezentanții asociației.
În cadrul proiectului Eco Timiș, de-a lungul râului Timiș a fost dezvoltată o infrastructură de turism ce promovează turismul eco și cicloturismul de-a lungul a mai multe trasee. Au fost montate mese, bănci, umbrare, coșuri de gunoi, indicatoare și panouri informative astfel încât turiștii iubitori de natură, drumeții și plimbări cu bicicleta sau canoele să se poată bucura de aria naturală Lunca Timișului.