Bucurie la Crăciunul Prematurilor, unde și-au dat întâlnire zeci de copii și părinți. În acest an, medicii timișoreni au salvat un micuț de nici 500 grame FOTO

Scris de Adriana Mit

Un eveniment de suflet a fost organizat și în acest an la Timișoara. Este vorba de Crăciunul Prematurilor, care a ajuns la ediția cu numărul 12. La acțiune au participat peste 60 de copii care au venit pe lume prea devreme, astfel că încă de la prima respirație a început o luptă pentru supraviețuire.

Însoțiți de părinți, aceștia s-au bucurat de atmosfera de sărbători în cadrul Crăciunului Prematurilor: s-au întâlnit cu Moș Crăciun, iar cei mai mari i-au cântat colinde și i-au spus poezii, iar în schimb au fost recompensați cu daruri. La eveniment au participat și mai mulți medici și asistente de la Maternitatea „Odobescu”, care depun eforturi uriașe pentru a salva viețile copiilor născuți prematur.

Paul și Mihai sunt gemeni, au 26 de ani, și s-au grăbit să vină pe lume la șase luni, când cântăreau doar 1.100 grame. Cei doi tineri din Timișoara sunt printre primii prematuri salvați de medicii de la Maternitatea Odobescu a spitalului municipal, într-o perioadă în care echipamentele necesare lipseau cu desăvârșire.

Am stat șase luni cu mama în spital, la Maternitatea Odobescu, în incubatoare. Știm cum e să fii născut prematur doar din povești. Ni se pare foarte amuzant că atunci când uitam să respirăm, ne resuscitau și ne apăsau doar cu un deget, să nu ne rupă. În fiecare an suntem prezenți la Crăciunul Prematurilor, venim din empatie pentru toți copiii care au plecat de mici și au ajuns unde au ajuns, cu ajutorul medicilor și asistentelor de la Maternitatea Odobescu”, spune Paul.

Sunt născuți pe 30 noiembrie, iar pe 8 martie am plecat acasă, cu ei în brațe”, își amintește mama celor doi gemeni.

Pe de altă parte, la eveniment au participat părinți cu copii născuți prematur care au doar câteva luni. Ivana Maria are patru luni și a venit pe lume când cântărea doar 600 de grame. „S-a oprit din creștere, nu se mai alimenta cum trebuie și atunci a rămas în urmă cu greutatea. A fost în incubator, a trecut prin multe, prin icter, prin cinci transfuzii de sânge pentru anemie, dar este o luptătoare, ne-a arătat că viața bate filmul. Este minunea noastră”, ne povestește Loredana Mateescu, mama Ivanei.

Crăciunul Prematurilor este organizat de către Clinica de Neonatologie a Maternității Odobescu din cadrul Spitalului Municipal Timișoara, condusă de medicul Gabriela Olariu. De altfel, părinții au doar cuvinte de laudă la adresa medicului timișorean, care reușește să facă minuni pentru copiii prematuri, dar are mereu o vorbă bună, de încurajare, și pentru mămici.

Îmi pare bine să vă văd, aveți copii frumoși și sunt cei mai norocoși și mai deosebiți copii, pentru că sunt luptători. Sunt mai puternici decât credem noi, dovadă că sunt alături de noi zilele astea. Acum trei ani, cu ajutorul celor de la Asociația Bărbaților Creștini, am renovat secția nouă de prematuri. Acum, visul nostru este o nouă maternitate”, a afirmat Gabriela Olariu, în deschiderea evenimentului.

Crăciunul Prematurilor a fost organizat cu sprijinul Asociației Bărbaților Creștini, care s-a implicat într-un amplu proiect de renovare a secției în care vin pe lume copiii născuți prematuri.

Este a 12-a ediție a Crăciunului copiilor născuți prematur. Ei nu mai țin minte nimic, nu mai țin minte și că au uitat să respire, nu mai țin minte toate greutățile prin care au trecut. De aceea fiți cu inimă, fiți încrezători că toate eforturile dvs, ale cadrelor medicale care au fost alături de ei, nu rămân în zadar, vor fi răsplătite și nu vor rămâne cu traume copilașii aceștia, pentru că nu mai țin minte mare lucru. Ne rugăm lui Dumnezeu să-i țină sănătoși, să-i crească înțelepți”, a spus Alin Pădureanu.

Anual, aproximativ 200 de copii din zona de vest a țării vin pe lume prematur, dintre care mai mult de jumătate ajung la Maternitatea Odobescu.

Sunt medic neonatolog și lucrez de 27 ani în Maternitatea Odobescu, în Secția de Terapie Intensivă Neonatală. Practic, am fost prima generație de medici neonatologi din România, atunci când nu se știa ce înseamnă neonatologia și ce înseamnă munca asta minunată cu prematurii. Era foarte greu acum 27 de ani să salvezi copii prematuri, pentru că nu aveam aparatura necesară. Pe măsură ce anii au trecut, am început să avem aparatură, dar nu suficientă. Acum 27 ani, prematuritatea avea un procent de 6%, iar în prezent suntem la 18% prematuritate extremă în România. Ca vârstă de gestație, erau ceva mai mari la vremea respectivă, între 30 și 32 săptămâni, adică cântăreau de la un kilogram în sus. Astăzi, salvăm de la 24 de săptămâni în sus și greutate de 500 de grame. Problema noastră majoră este lipsa unei maternități care să corespundă anilor 2023”, ne-a spus medicul Mihaela Țunescu.

În acest an, cel mai mic copil prematur salvat de medicii de la Maternitatea Odobescu a Spitalului Municipal Timișoara a cântărit doar 470 de grame la naștere.

Alte articole din zona de vest

Scrie un comentariu