Turiștii care iau la pas traseul care duce din stațiunea turistică Râușor spre Lacul Ștevia și Vârful Retezat, din Munții Retezat, au parte de o imagine înduioșătoare.
În memoria persoanei iubite, cel mai probabil pasionată de drumeții montane, un pom a fost decorat cu inimioare personalizate cu mesaje înduioșătoare.
„Am să te caut în toate viețile mele… și am să te iubesc în fiecare”, „Until we meet again” (n.r. Până când ne vom întâlni din nou), „ Dor”, „Noi doi și brăduțul” sau „A pieces of my heart is in heaven” (nr. O parte din mine este în rai) sunt o parte din mesajele emoționante care pot fi citite de către turiști în pomul din Munții Retezat.
În ceea ce privește Vârful Retezat, acesta se află în județul Hunedoara, are o înălțime de 2.482 de metri și este al treilea vârf ca înălțime din Munții Retezat, după Peleaga și Păpușa.
Cel mai scurt traseu spre Vârful Retezat pornește din stațiunea montană Râușor, chiar la baza pârtiei de schi, urmând banda roșie. Cei de la Parcul Național Retezat au pregătit și un traseu mai special, al „curioșilor”, ca alternativă pentru a ajunge în vârf.
Pe traseu puteți face mici opriri la Lacul Ștevia, ascuns într-o căldare mică, și la Șaua Lolaia, aflată la o înălțime de 2.215 metri, de unde aveți parte de priveliști spectaculoase.