Cu sprijinul voluntarilor, turiștii vor ajunge mai ușor la cele 22 de mori de apă din Rudăria

Scris de Adriana Mit

Asociația Acasă în Banat, un ONG din Timișoara, anunță că organizează cea de-a doua etapă a proiectului „Hai la Rudăria!”. Astfel, este nevoie de voluntari care să pună umărul la amenajarea propriu-zisă a traseului celor 22 de mori de apă din comuna Eftimie Murgu, din județul Caraș-Severin.

Dragi voluntari, prieteni, pasionați de morile de apă și de fapte bune, ne bucurăm să vă anunțăm că în weekendul 30 iulie – 1 august 2021 facem din nou echipă pentru a doua etapă a proiectului „Hai la Rudăria!” derulat de Asociația Acasă în Banat și finanțat de Fundația Orange. Avem nevoie de forțe proaspete pentru reparații și lucrări de amenajare propriu-zisă a traseului celor 22 mori de apă”, a transmis Asociația Acasă în Banat.

Pentru înscrieri cei interesați pot completa un formular disponibil AICI!

În cadrul primei etape a proiectului, desfășurată în luna mai, peste 200 de voluntari s-au implicat, în principal, în ecologizarea râului pe care se află morile de apă de la Rudăria, bilanțul fiind unul impresionant: peste 1000 de saci de gunoi și multe remorci de deșeuri, curățenie la toate cele 22 de mori de apă din localitate, inclusiv defrișarea vegetației sălbatice din arealul morilor, igienizarea și tratarea lemnului la 11 mori de apă, dar au fost văruiți și copacii, au fost vopsite punțile de legătură și au fost bănci și mese pentru viitorul traseu turistic. În ultima zi a proiectului, voluntarii au putut să macine făină și să învețe câteva dintre secretele morăritului de la morari din sat.

Alte articole din zona de vest

Scrie un comentariu