Se deschide Târgul de Crăciun din Timișoara

Scris de Adriana Mit

Târgul de Crăciun din Timișoara își deschide porțile peste câteva zile. Mai precis, evenimentul desfășurat în Piața Victoriei va fi inaugurat duminică, 27 noiembrie, începând cu ora 18.00. Prima seară a târgului este deschisă de TM Groove și mai mulți tineri muzicieni timișoreni.

În târg vom avea atracții pentru toată lumea: patinoar, carusel, roată, fotobooth, VR. Nu va lipsi nici Căsuța lui Moș Crăciun, cu ateliere creative de felicitări, decorat turtă dulce, pictură pe ceramică ș.a. Vor fi prezenți, de asemenea, 75 de comercianți, cu 22 mai mulți decât anul trecut. Dintre aceștia, 27 aduc produse nealimentare și 42 produse alimentare”, a transmis Primăria Timișoara.

De asemenea, potrivit reprezentanților instituției, în cartiere vor fi organizate activități, precum și câteva mini-târguri de scurtă durată, în parteneriat cu Asociația „Cetățean de Traian” și cu Serviciul Guvernanță Participativă și Management Cartiere, al Primăriei Timișoara.

Târgul de Crăciun este organizat în parteneriat cu Asociația „Events for Tourism”, din Sibiu, organizator tradițional al mult apreciatului Târgului de Crăciun de la Sibiu.

Timp de o lună, pe scena din Piața Victoriei vor urca artiști timișoreni și invitați, Moș Crăciun, dar și colindători de pretutindeni. Târgul își va închide porțile luni, 2 ianuarie 2023.

Alte articole din zona de vest

Scrie un comentariu