Mobilizare uriașă de forțe, în acest sfârșit de săptămână, cu scopul realizării unor lucrări de urgență, astfel încât o femeie care-și crește singură cei doi copii să locuiască într-o casă decentă.
Asociația Acasă în Banat a reușit să convingă peste 40 de voluntari pentru a participa la intervenția care a avut loc, sâmbătă, în localitatea Ramna, din județul Caraș-Severin, la casa Ceraselei Ursulescu. Femeia în vârstă de 31 de ani își crește singură cei doi băieți, de 14, respectiv 12 ani, după ce un necaz s-a abătut asupra familiei ei. Potrivit reprezentanților ONG-ului timișorean, până nu demult, Cerasela a locuit într-o casă din Ramna, aflată lângă Bocșa, unde avea un minim de confort. Însă, proprietarii au vândut casa, astfel că Cerasela a fost nevoită ca în prag de iarnă să-și facă bagajele și să se mute într-o casă bătrânească, nelocuită până în prezent.
Astfel, în scurt timp, numeroși oameni inimoși s-au mobilizat pentru a ajuta familia Ceraselei Ursulescu. În ajun de Moș Nicolae, chiar de Ziua Voluntariatului, peste 40 de voluntari au ajuns la Ramna, dornici să facă o faptă bună.