Anunț important făcut de Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest. Reprezentanții instituției informează că începând de astăzi, 30 octombrie, de la ora 12.00, pot fi depuse cererile de finanțare în cadrul noului apel de proiecte pentru susținerea IMM-urilor. Noile finanțări nerambursabile sunt disponibile pentru întreprinderile mici și mijlocii prin Regio-Programul Operațional Regional 2014 – 2020.
Regiunea Vest dispune de o alocare financiară de 17,6 milioane de euro în cadrul acestui apel de proiecte, care se adresează întreprinderilor mici și mijlocii din mediul urban sau întreprinderilor mijlocii din mediul rural. Valoarea finanțării nerambursabile care poate fi acordată este între minimum 1,5 milioane de euro și maximum șase milioane de euro.
Investițiile eligibile finanțabile prin ajutor de stat regional vizează construirea, extinderea spațiului de producție/ prestare servicii, respectiv dotarea cu active corporale și necorporale. Cererile de finanțare pot fi depuse până în data de 30 noiembrie, ora 12.00, prin aplicația MySMIS.
Pentru a veni în sprijinul potențialilor beneficiari, Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, în calitate de Organism Intermediar pentru POR 2014-2020 în Regiunea Vest, a realizat broșura „Finanțări nerambursabile pentru întreprinderile mici și mijlocii – Cum pregătești un proiect de succes”, care poate fi consultată AICI!
”Susținerea mediului de afaceri este o componentă importantă a Programului Operațional Regional 2014-2020. În Regiunea Vest au fost contractate până în prezent 363 de proiecte ale microîntreprinderilor și întreprinderilor mici și mijlocii în cadrul Regio-POR 2014-2020. Aceste investiții au o valoare totală de 132,22 milioane euro, valoarea finanțării nerambursabile fiind de 74,09 milioane de euro pentru firme. Astfel, în cadrul celor două apeluri ale Priorității de Investiții 2.1.A – Microîntreprinderi au fost contractate 309 proiecte, iar alte 54 de proiecte au fost contractate în cadrul celor două apeluri dedicate IMM-urilor, aferente Priorității de Investiții 2.2”, a transmis ADR Vest.