Cea mai mare populație de zimbri liberi din România se află în Banatul Montan. Aceasta numără între 65 și 70 de exemplare, care pot fi admirate în Măgura Zimbrilor, aflată în Munții Țarcu, pe raza comunei Armeniș, din județul Caraș-Severin.
Începând de ieri, în Măgura Zimbrilor au fost aduse încă 13 exemplare, tocmai din Germania, de către Rewilding Europe și WWF România, care coordonează un proiect de resălbăticire încă din anul 2014.
„Cunoaștem arborele genealogic al fiecărui zimbru care este transportat. Spre exemplu, zimbrii care au ajuns acum provin din 9 rezervații și au petrecut aproape un an împreună pentru a forma grupuri sociale non-habituate cu prezența oamenilor în două rezervații: 10 exemplare în rezervația Springe și 3 în rezervația Donaumoos. Lucrăm cu peste 16 centre de reproduce și rezervații din Europa și ne consultăm cu numeroși specialiști pentru a identifica exemplarele de zimbru potrivite pentru a se alătura grupurilor aflate deja în libertate”, spune Alexandra Sallay-Moșoi, manager tehnic în proiectul LIFE Re-Bison, WWF Romania.
Rangerii proiectului LIFE RE-Bison monitorizează cu atenție comportamentul zimbrilor pe o perioada de 21 de zile de carantină, timp în care noii-veniți se află într-un țarc de aclimatizare. Exemplarele sunt apoi eliberate în sălbăticie unde vor explora un teritoriu nou, bogat în păduri și pajiști.
Următorul transport va avea loc la finalul lunii mai și va conține 6 zimbri care provin din rezervația Avesta, Suedia. Toți zimbrii aduși de peste hotare se vor alătura celei mai mari populații de zimbri liberi din România, care acum este între 65 și 70 de exemplare.