Un tomograf de 3,5 milioane de lei ajunge în curtea Spitalului Județean Timișoara

Scris de Adriana Mit

Spitalul Județean Timișoara, cea mai mare unitate medicală din vestul țării, primește un sprijin important din partea Consiliului Județean Timiș în lupta împotriva coronavirus, și nu numai.

Astfel, Călin Dobra, președintele CJ Timiș, a anunțat că, în această dimineață, a fost semnat contractul pentru achiziționarea unui tomograf în valoare de 3,35 milioane de lei. Echipamentul medical extrem de important va fi cumpărat prin procedură simplificată.

În aceste condiții, aparatul va ajunge la Timișoara în următoarele două săptămâni și va funcționa, în condiții speciale, în curtea unității sanitare.

Va fi de real ajutor medicilor și, implicit, pacienților în lupta împotriva Covid – 19, dar și un sprijin important și după terminarea acestei crizei. Cu această investiție, CJ Timiș se apropie de 30 de milioane de lei date domeniului medical din județ doar în primele 5 luni ale acestui an„, a declarat Călin Dobra.

Alte articole din zona de vest

Scrie un comentariu