FOTO Olimpicii la Limba Ucraineană, cazare la hotel și distracție într-un parc de aventură, în Timiș

Scris de Adriana Mit

La Timișoara s-au desfășurat cinci olimpiade naționale, în această lună, printre care și cea la Limba și Literatura Ucraineană. Este vorba de ediția cu numărul 28 a acestei olimpiade, iar județul Timiș găzduiește evenimentul pentru a doua oară, ultima dată fiind acum zece ani.

În total, 50 de elevi din întreaga țară, însoțiți de 20 de profesori, se află în aceste zile în județul Timiș. Organizarea a fost una pe măsură, astfel că toți participanții la Olimpiada de Limbă și Literatură Ucraineană au fost cazați la hotel, au servit masa la restaurant, iar după examen, desfășurat joi, s-au recreat vizitând o parte din atracțiile turistice ale județului.

Așa se face că vineri, elevii și profesorii au ajuns la Buziaș, iar apoi s-au distrat în parcul de aventură de la Domeniul Herneacova, aflat în apropiere de Timișoara. Aici, cei mai curajoși s-au dat pe tiroliană și s-au cățărat în copaci, la fel ca-n copilărie. De asemenea, la Domeniul Herneacova olimpicii au vizitat și centrul de echitație.

Sunt 50 de copii veniți din toată țara, în special din județele Maramureș, Suceava, Botoșani și Timiș, pentru a participa la Olimpiada la Limba și Literatura Ucraineană. Rezultatele au fost foarte bune, este vorba, într-adevăr, de copii care iubesc limba ucraineană. Olimpiada se desfășoară pentru elevi din clasele V – XII. Joi a avut loc examenul, iar vineri participanții s-au recreat”, a afirmat Vasile Drozd, prim-vicepreședinte al Uniunii Ucrainenilor din România, Filiala Timiș.

Participanții la olimpiadă au avut parte de cazare la hotel, mese servite la restaurant și momente de răsfăț datorită Uniunii Ucrainenilor din România, care a alocat un buget de 200.000 lei pentru organizarea în cele mai bune condiții a evenimentului în județul Timiș.

Timișoara a fost a doua oară, cum îmi place mie să spun, capitală națională a Olimpiadei de Limbă și Literatură Ucraineană. După examenul de joi, a urmat vineri vizitarea județului Timiș. Și așa am ajuns la acest domeniu Herneacova, care și pentru mine este o încântare. Am avut un program bogat, copiii s-au simțit foarte bine, profesorii, de asemenea. Se citește pe fețele lor cât de mulțumiți sunt de faptul că s-a organizat la Timișoara această a 28-a ediție a olimpiadei și faptul că noi ne-am ridicat la înălțimea așteptărilor lor”, a declarat Gheorghe Hleba, președintele Uniunii Ucrainenilor din România, Filiala Timiș.

Domeniul Herneacova se află la o distanță de aproximativ 30 de kilometri de Timișoara, într-o zonă retrasă situată în mijlocul naturii. Aici se găsește un parc de aventură, dar și un centru de echitație.

Alte articole din zona de vest

Scrie un comentariu