FOTO Întâlnire cu spectacolul toamnei în Munții Cernei

Scris de Adriana Mit

Locuitorii din vestul țării care doresc să evadeze în natură chiar și pentru o zi sunt așteptați, în această perioadă, în Munții Cernei, din județul Caraș-Severin. Aici turiștii au parte, la început de octombrie, de un spectacol minunat al toamnei.

Asta pentru că piscurile din acești munți sunt acoperite de copaci care par că iau foc. Frunzele pomilor își schimbă nuanțele de verde în culorile arămii, specifice toamnei.

Pentru cei care doresc să pornească într-o drumeție ușoară, chiar și cu întreaga familie, pot merge cu mașina până în satul Bogâltin, care aparține de comuna Cornereva. De acolo turiștii au posibilitatea de a se plimba pe jos pe un drum forestier realizat în urmă cu câțiva ani care leagă Bogâltin de Dobraia, un cătun izolat din Munții Cernei. Traseul este unul ușor, de pe care pot fi admirate peisaje pitorești splendide.

Cei mai norocoși au ocazia și de a admira brândușe de toamnă pe pășunile de lângă drum. De asemenea, turiștii pasionați de drumeții montane au alternativa de a urca și pe vârfurile Zascol (1.496 metri), Biliana (1.361 metri) și Arjana (1.512 metri), de pe care se poate admira toată Valea Cernei.

Munții Cernei se află în Parcul Național Domogled – Valea Cernei, unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Romsilva. Acest parc adăpostește aproape 10.000 de hectare de păduri incluse în patrimoniul mondial natural al UNESCO, peste 10% din pădurile valoroase incluse de organizația mondială la nivelul Europei.

Parcul are o suprafață de peste 60.000 de hectare în județele Caraș – Severin, Mehedinți și Gorj, întinzându-se peste bazinul Cernei și munții Godeanu, Cernei, Vâlcanului și Mehedinți.

În cazul în care doriți să vizitați locuri inedite din România în toate anotimpurile, Mircea Zăhan, un tânăr care promovează frumusețile din vestul țării, organizează frecvent excursii din Timișoara și din Arad.

Alte articole din zona de vest

Scrie un comentariu