Școala din Timișoara în care se predă în limba engleză, iar elevii au iPad-uri la clase FOTO

Ca-n Marea Britanie într-o unitate de învățământ din Timișoara. Elevii vin îmbrăcați în uniforme, predarea se face exclusiv în limba engleză și se pune un accent deosebit nu doar pe învățare, ci și pe dezvoltarea personală a școlarilor.

Astfel, elevii primesc sfaturi despre cum să gestioneze un conflict sau că nu este nicio problemă dacă răspund greșit la o întrebare. Mai mult, copiii au la dispoziție în clase iPad-uri, iar profesorii MacBook-uri, precum și table interactive.

De toate aceste condiții beneficiază cei 350 de elevi, cu vârste între patru și 16 ani, înscriși la Școala Britanică din Timișoara, aflată în zona Aradului. Unitatea de învățământ este una privată, fiind deschisă în urmă cu doi ani. Încă de la început, părinții au fost foarte încântați de acest sistem inedit de predare care îi pregătește mai bine pe elevi pentru viață, spre deosebire de sistemul clasic din România. Însă și taxele de școlarizare sunt pe măsură, fiind cuprinse între 7.200 și 8.500 de euro/an.

Taxele de școlarizare încep de la 7.200 de euro/an, în cazul copiilor de patru ani, și ajung la 8.500 euro/an, în cazul elevilor mai mari. Avem copii de la patru ani până la 16 ani, iar prima promoție care va absolvi școala noastră va fi prin anul 2024. Avem profesori internaționali, din Marea Britanie, SUA, Ucraina, Spania. În aproape toate clasele există table interactive cu touch-screen, care au integrată și partea de Internet, computer, iar lângă tablele interactive avem și table albe. Elevii au iPad-uri pe care le folosesc la anumite ore, profesorii au MacBook-uri. Avem și o bibliotecă pentru cei mici, se lucrează la biblioteca pentru cei mari. Predarea este exclusiv în limba engleză, doar limba română se predă în limba română și limbile străine – franceză, germană și spaniolă”, a declarat Ciprian Țiplea, director academic al British International School of Timișoara.

Directorul unității de învățământ a mai explicat că elevii sunt ajutați și să aibă mai multă încredere în ei, dar și să vină fericiți la școală.

Se întâmplă tot felul de lucruri pe parcursul anului școlar cu scopul dezvoltării spirituale, morale și sociale. Acest sistem educațional dezvoltă foarte mult și zona de încredere în sine a copiilor. Sunt și profesor de matematică și le-am atras atenția că nu este nicio problemă dacă răspunzi greșit la o întrebare. Știm cu toții cât de important este să ai încredere în tine. Este foarte important ca ei să înțeleagă valorile școlii, iar noi avem nouă valori. Una dintre cele mai importante este treaba asta cu respectul, să ne respectăm reciproc, să ne respectăm colegii, să înțelegem că fiecare dintre elevii care sunt în școală au dreptul să se simtă în siguranță, să vină fericiți la școală, fără teamă că s-ar putea întâmpla ceva. Când sunt situații conflictuale, este foarte important cum abordează școala aceste situații și aici este foarte important parteneriatul cu părinții. O școală nu este doar despre examene, este importantă dezvoltarea personală a elevilor”, a detaliat Ciprian Țiplea.

În cadrul Școlii Britanice din Timișoara elevii explorează și noi experiențe pozitive de învățare. Astfel, în unitatea de învățământ au loc concursuri de talente, sunt simulate proiecte precum „Arena leilor” și sunt organizate excursii. De asemenea, în această lună, o parte dintre elevi au participat la o demonstrație de cricket și există premisele necesare pentru ca începând cu anul viitor British School să aibă propria echipă.

Din toamna acestui an, numărul elevilor care va studia la British School va fi de 420, iar de anul viitor, unitatea de învățământ va avea o capacitate de 900 de locuri. Asta după ce se dorește realizarea unui nou corp de clădire, pentru clasele de liceu. Totodată, în acest moment se lucrează la o nouă sală de sport modernă, care va fi finalizată până în toamnă. Este vorba de prima sală de sport școlară construită la Timișoara în ultimii 31 de ani.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *