Oamenii sărmani nu au fost uitați de Arhiepiscopia Timișoarei. Activitățile filantropice, buget de 6,5 milioane de lei anul trecut

Scris de Adriana Mit

Oamenii sărmani nu au fost uitați de Arhiepiscopia Timișoarei nici anul trecut. Instituția anunță că a fost cheltuită o sumă de 6,5 milioane de lei, cu scopul susținerii activităților social-filantropice desfășurate de unitățile bisericești din vestul țării. Mai precis, este vorba de Centrul eparhial, parohii, mănăstiri fundații și asociații care au venit în sprijinul celor nevoiași.

Prin urmare, slujitorii Bisericii bănățene, împreună cu monahii și credincioșii, cu sponsorii și donatorii, nu au îngropat talanții dăruiți de Dumnezeu, ci i-au înmulțit spre slava Preasfintei Treimi și spre mai binele oamenilor din aceste locuri binecuvântate. În urma rapoartelor de activitate prezentate de părintele vicar și de părinții protopopi, s-a subliniat că, deși anul 2022 nu a fost ușor, fiind marcat de probleme economice și de inflație, prin împreună lucrarea ierarhilor, a clericilor din administrația eparhială, protopopească și a monahilor cu credincioșii, a fost anul cel mai bogat în bune făptuiri din ultimii 20 de ani”, a informat Arhiepiscopia Timișoarei.

Mai mult, mitropolitul Banatului a oferit anul trecut nu mai puțin de 35.000 de cărți de rugăciuni elevilor din învățământul preuniversitar.

 

Alte articole din zona de vest

Scrie un comentariu