Străzi din Băile Herculane, reabilitate cu bani europeni FOTO

Scris de Adriana Mit

Centrul stațiunii Băile Herculane, din județul Caraș-Severin, își schimbă înfățișarea, în această perioadă.

Primăria Băile Herculane a reușit să acceseze un proiect european intitulat „Conservarea și valorificarea patrimoniului natural și construit pentru dezvoltarea turismului balnear în stațiunea Băile Herculane, iar în prezent se desfășoară lucrările la cel de-al treilea obiectiv.

Este vorba de reabilitarea străzii Mihai Eminescu și a Pieței 1 Mai, zona cuprinsă între Hotelul Cerna și Primăria Băile Herculane. În cadrul acestui obiectiv se va realiza refacerea părții carosabile cu piatra cubică (granit) a locurilor de parcare din Piața 1 Mai și strada Mihai Eminescu, a trotuarelor aferente, iluminatului public și a zonelor verzi adiacente.

În acest moment, lucrările sunt aproape de final.

Potrivit reprezentanților Primăriei Băile Herculane, acest proiect are o valoare totala de 15,5 milioane de lei, cu TVA inclus, și face parte din Programul Operațional Regional 2014-2020, axa prioritară 7 – Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului, prioritatea de investiții 7.1 – Investiții în infrastructura din turism.

Foto: Facebook Pro Turism Herculane

Alte articole din zona de vest

2 comentarii

FRANȚ CRISTIAN 10 august 2020 - 14:18

Cine-i constructorul?

Răspuns
Florin 23 septembrie 2020 - 19:56

Am fost de curând în Băile Herculane și am văzut un panou mare pe care era scris legat de un proiect pe bani europeni, reabilitare de drum, construirea unui bloc și un nou pod peste răul Cerna. Început proiect la începutul anului 2015 și finalizare la 31.12.2015. Nici în prezent nu au terminat podul peste Cerna, au făcut doar picioarele. Mare lucruri a făcut primăria Băile Herculane, vai și amar. Au un drum principal de 6 kilometri care l-au făcut în 10 ani și încă nu este terminat. Cum s-a putut încheia acest proiect? Păcat de acest oraș, nu știm sa apreciem comorile acestei țări. Încă o dată, rușine primăriei și a tuturor primarilor de 19 ani incoace.

Răspuns

Scrie un comentariu