Montessori, școala din Timișoara cu predare în germană, deschide și liceu, din toamnă FOTO

Scris de Adriana Mit

Montessori Haus Timișoara, o școală privată cu predare în limba germană, deschide din toamna acestui an și un liceu. Sistemul educațional alternativ este unul de succes, în cadrul căruia se pune accent nu doar pe învățarea lecțiilor, ci pe dezvoltarea armonioasă a elevilor, pentru a putea lua cele mai bune decizii în viață. Mai mult, elevii nu primesc teme pentru acasă, iar rezultatele obținute la examene sunt printre cele mai bune din județul Timiș.

În acest moment, la Montessori Haus Timișoara sunt înscriși peste 200 de copii, cu vârste cuprinse între doi și 14 ani. Unitatea de învățământ a luat ființă în anul 2007, când a fost creată prima grădiniță în care era promovată pedagogia Montessori. În timp, acest sistem educațional alternativ a devenit tot mai căutat de părinți, astfel că în prezent funcționează, pe lângă grădiniță, și clase la ciclul primar și gimnazial. De asemenea, din toamnă va fi deschis și liceul Montessori, cu o clasă de Științe ale Naturii și cu program de studiu intensiv al limbii moderne germane.

Avem trei copii la clasa de liceu din toamnă. Sunt trei copii care au crescut aici, îi cunosc de la vârsta de doi ani. Îmi doresc foarte mult să fim ghizi, călăuze pentru tinerii de aici, să-i ajutăm să se dezvolte pe toate planurile, nu numai intelectual, ci și fizic, emoțional, zi de zi să le punem în exercițiu voința, răbdarea, să vadă consecința faptelor lor”, a declarat Laura Caraiman, fondatorul Montessori Haus Timișoara.

Elevii ne-au determinat să trecem în proiectul de dezvoltare și Liceul Montessori, pentru că își doresc să continue școala la noi, adică la ei acasă. Aici, la Montessori, îi învățăm pe copii cum să se descurce singuri cu diferite activități, de la gătit la curățenie, de la îmbrăcăminte la relația cu ceilalți și mai ales există aici foarte multe activități de voluntariat. Copiii noștri se gândesc nu numai la ei, ci se gândesc și la ceilalți, nu din perspectiva omului bogat, ci a omului om, adică a aceluia căruia îi pasă de celălalt și vrea să-l ajute”, a explicat Florica Pușcaș, profesor în cadrul Montessori Haus Timișoara.

Astăzi se scrie o filă de istorie pentru România, pentru Timișoara, pentru Montessori în România. Noi suntem un sistem alternativ la sistemul național de educație, iar din septembrie va funcționa aici un liceu Montessori. Anul trecut, la Evaluarea Națională, la performanța notelor, Școala Gimnazială Montessori a ieșit pe locul trei în județul Timiș. Ceea ce înseamnă că profesorii care predau aici își fac treaba cu excelență, sunt mai puțini copii într-o clasă decât în sistemul tradițional, învățăm limba germană”, a detaliat Daniel Scornea, director de dezvoltare în cadrul Montessori Haus Timișoara.

Printre cei trei elevi care vor studia la liceul Montessori din Timișoara, din toamnă, se numără și Maxi, care se află în această unitate de învățământ privată încă de la vârsta de doi ani. „Aici mă simt ca acasă. Sunt de 13 ani și jumătate aici. Îmi place foarte mult relația elev-profesor și, în general, relația dintre elevi și mentalitatea de aici. Ești mai liber, poți să-ți dezvolți creativitatea. Suntem învățați cum să avem grijă de o casă, să lucrăm în grădină, avem grijă și de niște animale. Este o atmosferă foarte plăcută”, a povestit viitorul licean.

Mama băiatului spune că nu i-a fost deloc ușor să-l înscrie la Montessori, în condițiile în care lipsea termenul de comparație, dar nu regretă alegerea făcută. „Ca și părinte, riști, dar acest risc a fost cumva și diminuat foarte mult de colaborarea strânsă pe care am avut-o cu profesorii. Este o relație specială, poți la orice oră să comunici și să înțelegi ce se întâmplă cu copilul tău. În momentul în care vezi că copilul tău este acceptat cu personalitatea lui, cu ceea ce este bun, cu ceea ce nu este neapărat ok și avem cu toții răbdare ca ei să se dezvolte”, a explicat Corina, mama lui Maxi.

Laura Caraiman, fondatorul Montessori Haus Timișoara, a declarat că această școală privată cu predare în limba germană este diferită față de unitățile de învățământ de stat, în condițiile în care se pune un accent foarte mare pe dezvoltarea elevilor.

Dascălii sunt ghizi, nu sunt surse de cunoaștere. Te învață cum să-ți selectezi informațiile care vin, cum să-ți dezvolți o minte critică. Profesorii îi provoacă pe elevi să cerceteze, să fie activi în propria lor dezvoltare, să-și asume plusurile și minusurile pe care le au, să se asume pe sine și să știe ce pot să facă. Proiectele care se fac aici provoacă elevi de vârste diferite să colaboreze, să învețe unii de la alții, să aducă argumente, să intre în dezbateri. Avem și proiecte aplicate: sera din curte este rezultatul acestor copii. De asemenea, au mai construit în curte un chioșc, unde au vândut produse pe care le-au confecționat. Elevii pun în practică ceea ce gândesc. Totodată, este foarte important respectul pentru individ, pentru colectivitate, pentru mediul înconjurător. Copiii de aici au ca sarcină să aibă grijă de mediul în care trăiesc: curățenie, spălat vase, absolut tot. Copiii noștri fac și tot felul de activități de voluntariat”, a explicat Laura Caraiman.

Cu privire la dotări, Montessori Haus Timișoara își desfășoară activitatea în trei corpuri de clădire realizate pe str. Constantin Brâncoveanu, nr. 73-77, în care s-au investit peste 2,5 milioane de euro. Sălile de clasă sunt dotate cu table inteligente și videoproiectoare, dar și cu seturi de materiale didactice specifice. De asemenea, la mansarda uneia dintre clădiri funcționează o sală de sport modernă, iar unitatea de învățământ privată este dotată cu un sistem de supraveghere de ultimăn generație, utilizat și în școli din Japonia. În total, în cadrul Montessori Haus Timișoara lucrează peste 70 de persoane.

Interesant este faptul că elevii nu primesc teme pentru acasă, astfel că la finalul orelor, aceștia își lasă ghiozdanul la școală, într-un dulap. De asemenea, în fiecare sală de clasă se află și o mini-bibliotecă, dar și un spațiu pentru gătit, dotat cu mașină de spălat vase, chiuvetă, aragaz și frigider. Frecvent, sunt organizate și activități în aer liber pentru elevi, în special excursii.

Toalete sunt personalizate pentru copii, sunt micuțe. La vârsta lor se crează aceste anxietăți de a nu cădea cumva în WC și atunci sunt micuțe. O sală Montessori are aproximativ 110 mp. Temele rămâne aici, la școală, acasă nu mai fac nimic, se distrează, petrec timpul cu părinții. În fiecare sală de clasă avem câte o bucătărie. A mânca, a socializa înseamnă de fapt a începe un lucru din punctul A și a-l duce până în punctul B. Un copil trebuie să aibă grijă de sala lui. Asta înseamnă să crești un adult care finalizează, începe și termină o sarcină”, a explicat Daniel Scornea.

În ceea ce privește taxa de școlarizare, aceasta este de 485 euro/lună, la care se adaugă 120 euro/lună taxa pentru masă. De asemenea, pot fi organizate mai multe activități extracurriculare, precum cursuri de limba engleză, karate, role, modelaj în lut, robotică și calculatoare, șah, pian sau dezvoltare personală.

Mai mult informații despre Montessori Haus Timișoara sunt disponibile AICI!

Alte articole din zona de vest

Scrie un comentariu