898
Deși suntem în mijlocul iernii, în județul Timiș nu ne bucurăm de zăpadă, deocamdată.
Ca urmare a temperaturilor ridicate din primele zile ale acestui an, în mai multe gospodării din Timiș localnicii au parte de o surpriză plăcută.
Este vorba de numeroși ghiocei care au înflorit în grădini, aceste flori fiind cunoscute ca vestitori ai primăverii.
Pe de altă parte, iarna pare să își intre în drepturi în întreaga țară, în aceste zile. Administrația Națională de Meteorologie anunță că de astăzi și până în data de 12 ianuarie vom avea parte, inclusiv în Banat, de precipitații mai ales sub formă de ninsoare.