Traian Vuia, inventatorul român născut în județul Timiș, a reușit să facă istorie în urmă cu 115 ani. La data de 18 martie 1906, la Montesson, lângă Paris, Traian Vuia devenea primul om care a construit și zburat cu un avion mai greu decât aerul și care se putea ridica de la sol folosind doar mijloacele proprii.
Macheta aeroplanului Vuia 1 (sc. 1:1) se află în holul de intrare al Punctului Muzeal Traian Vuia și deschide traseul expoziţional, iniţiind publicul vizitator în lumea aviaţiei moderne.
Persoanele interesate să afle mai multe despre inventatorul român, pionier al aviației mondiale, sunt așteptate să viziteze muzeul dedicat memoriei lui Traian Vuia, în satul său natal. Muzeul este deschis de luni până vineri, între orele 10.00 – 18.00 și a fost inaugurat în anul 2012 în comuna timișeană Traian Vuia.