774
Este iarnă în toată regula în zona montană din vestul țării. Astfel, turiștii pasionați ai sporturilor de iarnă sunt așteptați să ia cu asalt stațiunile montane din această regiune a țării pentru a se bucura de zăpadă.
Administratorii paginii de Facebook Banatul Montan informează că, în acest sfârșit de săptămână, turiștii au șansa de a coborî pe cea mai lungă pârtie din România, între Semenic și Văliug, care are o lungime de șase kilometri.
„Pârtia este bătută, stratul de zăpadă este bun! Sâmbătă și duminică, începând cu ora 10.00, un microbuz va face urcări regulate pe ruta Văliug – Semenic. Plecarea microbuzului este din parcarea Ponton Casa Baraj„, a informat Banatul Montan.
Potrivit administratorilor paginii de Facebook, sâmbătă și duminică, toate pârtiile din Banatul Montan funcționează: Văliug, Gărâna, Semenic, inclusiv pârtia Slalom Uriaș, Muntele Mic. În acest moment, zăpada depășește un metru pe Muntele Semenic.