Pista de pe malul Begăi, luată cu asalt de sute de bicicliști în ultimul weekend în care s-a putut trece granița în Serbia FOTO

Scris de Adriana Mit

Pista de biciclete de pe malul Begăi, care leagă Timișoara de Serbia, a fost mai animată ca niciodată în ultimul weekend din luna octombrie.

Asta pentru că a fost pentru ultima oară în acest an când s-a putut trece granița din județul Timiș în Serbia pe două roți, chiar pe pista realizată pe digul râului Bega. Totul datorită Consiliului Județean Timiș și celor de la Poliția de Frontieră, care au realizat un punct provizoriu de trecere a frontierei. Acesta a fost deschis în ultimul weekend, în perioada martie – octombrie 2024. La fel s-a întâmplat și în anul precedent.

Așa se face că sute de bicicliști, atât români, cât și din Serbia, au profitat de vremea călduroasă, cu temperaturi de vară, și au ieșit la plimbare în aer liber. Unii dintre aceștia s-au cazat la Timișoara, dacă au venit din Serbia, sau la Zrenjanin, dacă au venit din România, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Astfel, au avut ocazia să și viziteze cele două orașe legate de pista de biciclete de pe malul Begăi, timp de câteva ore.

Duminică, pista a fost cea mai aglomerată. Asta pentru că din localitatea Otelec s-a dat startul în maratonul organizat în cadrul Timișoara City Marathon, cu o lungime de 42,2 kilometri. Așadar, alergătorii s-au întrecut până la Timișoara pe pista de pe malul Begăi.

În culorile toamnei, pista are un farmec aparte. Iubitorii mersului pe două roți au parte de multă liniște, peisaje naturale și, cu puțin noroc, pot întâlni pe traseu căprioare, iepuri și tot felul de păsări pe râul Bega, care încă nu au plecat în țările calde.

Pista de biciclete de pe malul Begăi este cea mai lungă din România. Pornește de la ieșire din Timișoara și ajunge până la granița cu Serbia, pe malul Begăi, având o lungime de 37 de kilometri. Până acum câțiva ani, pista de oprea în câmp, dar sârbii s-au mobilizat și au continuat pista de biciclete până în orașul Zrenjanin, cu bani europeni. În total, pista Timișoara – Zrenjanin are o lungime de 71 de kilometri.

Cum birocrația dă mari bătăi de cap, punctul de trecere a frontierei pe bicicletă nu a fost încă deschis. Așadar, autoritățile din Timiș au decis să deschidă punctul temporar la granița cu Serbia, în lunile mai călduroase.

Alte articole din zona de vest

Scrie un comentariu