Început de vară cu vreme caldă, dar cu ploi în zona de vest a țării!

Scris de Adriana Mit

Începutul de vară aduce temperaturi aproape de 30 de grade Celsius în zona de vest a țării. Totuși, nu vom scăpa de ploi în următoarele două săptămâni.

Până în data de 30 mai, valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât în mod caracteristic perioadei, apoi vremea va intra într-un proces de încălzire, astfel încât va deveni călduroasă spre sfârșitul acestei săptămâni și, cu mici variații, se va menține la fel și în a doua săptămână din interval. Temperaturile maxime vor avea medii de la 24 spre 30 de grade, iar minimele se vor situa între 10 și 16 grade”, a transmis Administrația Națională de Meteorologie, care a făcut publică prognoza meteo până în data de 9 iunie, în Banat.

Potrivit meteorologilor, gradul de instabilitate atmosferică va fi mai ridicat în zilele de 29 și 30 mai și din nou după data de 4 iunie, când se va manifesta pe suprafețe mai extinse.

Alte articole din zona de vest

Scrie un comentariu