Gest emoționant: doi copii săraci au primit tablete din partea jandarmilor hunedoreni

Scris de Adriana Mit

Gest demn de toată lauda făcut de jandarmii din județul Hunedoara. Aceștia și-au unit forțele pentru a strânge fondurile necesare achiziționării a două tablete. Astfel, ieri, device-urile au ajuns în mâinile a doi frați, din orașul Orăștie, care provin dintr-o familie sărmană.

”Doi copii, în vârstă de 8 și respectiv 9 ani, din municipiul Orăștie, alături de mama lor încearcă să se adapteze perioadei dificile determinată de pandemie. Locuiesc cu chirie, într-o mică garsonieră, alături de bunică, o persoană în vârstă, cu probleme cardiace, care are nevoie de tratament în fiecare zi. E o situație grea pe care mama, cu mari sacrificii, încearcă să o depășească. Zâmbetul celor doi copii este lumina care o călăuzește în toate eforturile sale. Sunt doi copii isteți, cu rezultate bune la școală, care doresc să învețe cât mai bine pentru a răsplăti eforturile mamei lor. Își fac lecțiile în mica bucătărie, care peste noapte se transformă în dormitor pentru mamă, din lipsă de spațiu. Copii sunt în clase diferite și două tablete ar fi mult mai bune decât un singur telefon pentru a participa la cursurile online. Jandarmii hunedoreni au aflat de dorința celor doi copii și au venit în sprijinul lor cât mai repede. Pentru că tabletele le erau necesare imediat, pentru a participa la cursurile online, jandarmii nu l-au mai așteptat pe Moș Crăciun și au pornit către cei doi. Aveau în autospeciala de intervenție mult doritele tablete, device-uri ce le vor asigura copiilor legătura spre învățătură, dar și alimente de strictă necesitate”, a informat Inspectoratul de Jandarmi Hunedoara.

Potrivit reprezentanților instituției, momentul întâlnirii cu jandarmii a fost unul plin de emoție. Fețele celor mici s-au umplut de bucurie când au primit cadourile, iar mama și-a stăpânit cu greu lacrimile de fericire. „Vă dorim spor la învățătură și vă așteptăm cu un colind online!”, le-au transmis jandarmii hunedoreni celor doi copii. „Curaj, vom rămâne alături de dumneavoastră! Acum, suntem o echipă!”, au fost cuvintele cu care jandarmii le-au spus mamei, care cu greu își stăpânea emoțiile.

Acțiunea caritabilă a avut loc ieri. Costul abonamentului de date mobile pentru cel două tablete a fost achitat, în mod voluntar, pentru o perioadă de un an, de către un jandarm hunedorean.

Alte articole din zona de vest

Scrie un comentariu