Curajul – acesta este lucrul pe care un copil diagnosticat cu cancer, internat la Timișoara, l-a scris pe o foaie că îl iubește cel mai mult la el. Iar pentru a ieși învingător din această luptă este, într-adevăr, nevoie și de foarte mult curaj și speranță în sufletele pacienților. Mulți dintre copiii și adolescenții din România care sunt nevoiți să-și petreacă luni întregi pe un pat de spital sunt ajutați să creadă în forțele proprii, că vor reuși, și de o echipă de oameni inimoși.
Este vorba de Asociația „Little People România” care, de 24 de ani, oferă sprijin copiilor și tinerilor bolnavi de cancer și familiilor acestora. ONG-ul își desfășoară activitatea și la Timișoara, la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” existând o Secție de Onco-Hematologie, în care sunt tratați micuți cu cancer, și nu numai, din întreaga țară.
Printre voluntarii din cadrul Asociației „Little People România” se numără și Iulia Sandu. Tânăra din Timișoara, în vârstă de 28 de ani, ne oferă o adevărată lecție de viață. Iulia știe cel mai bine prin ce trec acești copii și adolescenți diagnosticați cu cancer pentru că și ea, în urmă cu 14 ani, s-a confruntat cu o perioadă la fel de dificilă. A aflat că are cancer limfatic după ce a simțit un nodul la nivelul gâtului, a urmat cure severe de chimioterapie, din cauza cărora i-a căzut părul, dar, în final, a ieșit învingătoare din această luptă.
„La finalul tratamentului pot să spun că mă așteptam să mă fac bine. Eu tot timpul am fost pozitivă. Când s-a pus prima dată problema că s-ar putea să am cancer, mi s-a părut super ciudat, pentru că eu am avut doi membri în familie care au murit de cancer. Bunica mea a avut cancer la sân. Ea m-a crescut și eram destul de mare, destul de conștientă când a început curele de chimioterapie și și-a pierdut părul. Și atunci eu știam că de la cancer se moare. Asta era deviza mea, că de la cancer mori. Și când am fost depistată, mama mi-a zis că nu este așa, chiar sunt șanse foarte mari să mă fac bine. Iar eu de atunci nu m-am mai gândit deloc că o să mor de la cancer. Eu am mers înainte, eram țintită că fac tratamentul, mă fac bine, mă întorc la școală și o să fie totul ok„, ne povestește Iulia Sandu.
Tânăra este mereu cu zâmbetul pe buze și spune că este foarte important ca în viață să ai o gândire pozitivă, indiferent de obstacolele cu care te confrunți.
„Merită să lupți pentru viața ta indiferent de situație”
Iulia Sandu își amintește că a fost diagnosticată cu cancer în primăvara anului 2006. Cu câteva luni înainte, a început să aibă câteva răceli mai ciudate și se simțea tot mai obosită. „Într-o seară, în luna februarie spre martie, îmi făceam temele și mi-am pus mâna la gât, pentru că simțeam o durere. Am chemat-o pe mama și în momentul în care a pus mâna și ea, cred că a simțit, a tresărit, a tremurat, iar eu mă uitam la ea speriată, nu știam ce s-a întâmplat. A doua zi dimineața, la ora 08.00, eram la analize„, ne spune Iulia.
Cum medicii din Timișoara nu au știut exact ce diagnostic să-i pună, Iulia a ajuns la Szeged, unde a aflat în scurt timp că are cancer limfatic. Doctorii i-au recomandat să facă tratamentul în România, fiind standard peste tot, așa că tânăra a început curele de chimioterapie la Timișoara, la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”.
„Am făcut patru cure de chimioterapie. Amintirile de atunci sunt destul de vagi pentru că mă simțeam foarte, foarte rău în acele zile. Eu deja după a doua tură de citostatice, când vedeam citostaticul ăla de culoare roz, mi se făcea rău instant. Și aveau un gust anume, un miros anume. Șase sau șapte luni am făcut tratamentul cu citostatice. Făceam curele, stăteam câteva zile în spital, mergeam acasă, mă reîntorceam la analize. Nu puteam să stau tot timpul în spital pentru că erau și alți copii care veneau din alte localități și aveau nevoie de paturile respective. Izolarea a fost greu de suportat în acea perioadă, tratamentul în sine, care chiar este destul de complicat. Îmi amintesc că i-am spus mamei mele, cu mintea de atunci, când am terminat tratamentul, că dacă vreodată mai fac cancer, eu nu mai fac tratament. Cu timpul mi-a mai venit mintea la cap, cu siguranță merită să lupți pentru viața ta indiferent de situație„, povestește Iulia Sandu.
Tânăra spune că în toată acea perioadă nu a putut să meargă la școală, nu se putea întâlni cu prietenii sau cu colegii, pentru că sistemul ei imunitar era foarte scăzut și trebuia să se protejeze.
„Mi-a căzut părul după prima cură de chimioterapie. La vreo două săptămâni după, deja scoteam smocuri întregi când îl pieptăna mama și m-am tuns, dar nu eram stresată din cauza asta. Apoi a fost un pic ciudat că mai ieșeam în oraș și mai apăreau comentarii, mai râdeau copiii de mine, ei nu înțelegeau. Mama a fost cel mai mare apărător al meu. Îmi amintesc că într-o zi eram în centru și un băiat a râs de mine că sunt cheală, iar mama a strigat la el că fata mea are cancer, să nu îndrăznești să râzi de ea„, își amintește Iulia.
Tânăra a aflat că este bine la finalul tratamentului, când a făcut un computer tomograf care a arătat că boala este în „remisie completă”. Iar Iulia nu a fost deloc surprinsă de diagnostic: „Eu oricum știam că sunt bine, am simțit asta”.
Voluntar pentru copii bolnavi de cancer
După ce a terminat liceul la Timișoara, Iulia Sandu s-a înscris la o universitate din Salonic, Grecia, a revenit în România și spune că a încercat să se concentreze pe cariera ei, pe ce își dorește să facă în continuare. Însă Iulia a avut mereu în gând ideea de a-i ajuta pe micuții care sunt nevoiți să înfrunte această boală. Așa se face că anul trecut, atunci când a aflat de pe Facebook că Asociația „Little People România” caută voluntari în Timișoara, s-a înscris imediat. A fost la interviu, iar în scurt timp a aflat că a fost selectată pentru a participa la activitățile organizate în spital.
„Practic, până la izbucnirea pandemiei, în luna martie a acestui an, fiecare voluntar își alegea o zi din săptămână în funcție de programul lui. Astfel, mergeam trei, patru ore în spital și făceam activități cu copiii atât în camera de joacă, cât și la marginea patului, pentru cei care făceau chimioterapie. Ei sunt conectați la un aparat prin care le picură chimioterapia, nu reușesc să vină în camera de joacă și atunci noi pregătim activități pe care le facem cu ei la pat. Este foarte importantă interacțiunea, pentru că ei practic stau acolo două, trei zile lipiți de pat, nu prea au voie să iasă. Sunt unii copii care se bucură atât de mult când te văd că intri în salon„, ne spune Iulia.
Tânăra din Timișoara își amintește că în prima zi de voluntariat, în momentul în care a intrat în spitalul în care a urmat și ea tratamentul, „emoțiile parcă m-am năpădit. La noi, la Little People, este chestia asta cu tricoul galben și cu Leul Curajos. Și când te văd, copiii deja au asociat în minte. Era o fetiță nou-venită pe acolo, de vreo patru, cinci ani, și a știut ea deja despre ce e vorba. Când am intrat la ea în salon, mi-a zis: tu ești cu tricou galben, tu vii să te joci cu noi, ce fain, abia aștept. E o încântare maximă și mi-e super, super dor de ei. Copiii se bucură foarte mult când intri în salon. Tu vii obosit de la problemele tale de zi cu zi, iar când intri acolo îți dai seama că nici măcar nu sunt probleme reale, iar o fetiță sau un băiețel abia așteaptă să te joci cu ei. Și atunci dai totul pentru ei. Și pentru mame este foarte important, pentru că te văd pe tine că ai reușit. Îmi amintesc că o mamă m-a întrebat dacă pe copil îl doare. Era un copil destul de mic și nu reușea să comunice cu mama lui, iar ea m-a întrebat dacă te doare în timp ce îți face chimioterapia„.
În prezent, din cauza pandemiei cu coronavirus, voluntarii Asociației „Little People România” nu mai merg în spital pentru a face activități cu copiii. Însă, aceștia nu sunt uitați de către reprezentanții ONG-ului. Zilnic sunt pregătite materiale pe care micuții le primesc pentru a se juca singuri.
Între timp, Asociația „Little People România” organizează diferite campanii prin care încearcă să strângă fonduri. Banii sunt utilizați cu scopul de a cumpăra materialele necesare pentru desfășurarea activităților cu copiii bolnavi de cancer, dar și pentru a susține evenimentele organizate cu „Temerarii”, de exemplu. Este vorba de peste 700 de tineri din România care fac parte din acest grup, care au supraviețuit cancerului.
„Anul trecut am fost la o gală de Crăciun și a fost cred că cel mai emoționant moment din viața mea, să vezi foarte mulți oameni care au supraviețuit cancerului, fiecare venit cu o altă strălucire în ochi. Eu nu am cunoscut un om care să fie bolnav de cancer și care să fie un om rău. Am impresia, nu știu, parcă Dumnezeu i-a selectat cumva numai pe cei buni și sunt niște oameni absolut minunați. Eu cred că este foarte importantă credința, să ai o gândire pozitivă. De copiii din spital eu m-am atașat foarte mult și știu că nu este ok ca și voluntar să te atașezi, dar nu poți să nu faci asta. Sunt de toate vârstele, și copii, și adolescenți, nu doresc nimănui să treacă prin experiența asta, dar cumva cred că îi schimbă, îi face niște oameni excepționali, mult mai puternici, mult mai buni, mult mai sufletiști, mult mai altfel, cu totul”, consideră Iulia Sandu.
