Copiii cu nevoi speciale care învață la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă ”Constantin Pufan” din Timișoara au primit o mână de ajutor din partea mai multor voluntari. Asta după ce între unitatea de învățământ și compania Flex România a fost încheiat un parteneriat, prin care angajați ai firmei s-au implicat cu scopul de a aduce un strop de bucurie în sufletele acestor copii cu dizabilități.
Astfel, în această lună, timp de o săptămână, angajați ai companiei au dat culoare centrului școlar, pictând gardul din jurul acestuia. De asemenea, voluntarii implicați au oferit tablete și rechizite copiilor cu cerințe educative speciale de la școlile gimnaziale din Tormac, Parța și Pădureni, care beneficiază de programul școlar al Centrului ”Constantin Pufan”.
Ca urmare a încheierii acestui parteneriat, angajați ai companiei se vor implica pentru a-i ajuta pe copiii cu nevoi speciale din cadrul unității de învățământ timp de doi ani, prin organizarea de activități extrașcolare și programe de mentorat.
”Potențialul unui copil este infinit. Educația este cheia care construiește un viitor mai bun, iar dreptul la informare pentru toți copiii trebuie să fie imperativ în societatea în care trăim. În ciuda unui context național nesigur, educația dedicată copiilor atipici, cu cerințe educative speciale, nu trebuie neglijată, ci sporită”, a declarat Laura-Ionela Bălăgean, profesor în cadrul Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă ”Constantin Pufan” din Timișoara.