Și în vestul țării ne vom putea plimba pe o „Transalpina”. Consiliul Județean Arad anunță că drumul județean care leagă localitatea Dieci de Dezna, care are o lungime de 11,3 kilometri, a intrat într-un proces de modernizare anul trecut. Pe această șosea nu s-a mai intervenit substanțial de peste 40 de ani. Drumul este reabilitat în cadrul unui proiect în valoare de peste patru milioane de euro, finanțarea fiind asigurată din bugetul Consiliului Județean Arad.
Cu acest drum, consiliul județean leagă stațiunea Moneasa de DN7 Arad-Deva, printr-o scurtătură prin care pune în valoare zona montană a județului Arad. Acesta este un proiect important, având în vedere faptul că vine în completarea drumului județean Julița-Mădrigești, care are o lungime de 29 kilometri.
„Păstrând, desigur, proporțiile, de la Julița la Dezna vom avea un drum asemănător cu Transalpina, doar de interes județean, într-o zonă poate chiar mai pitorească. La prima vedere, un astfel de proiect poate genera niște întrebări cu privire la oportunitate, întrucât drumul traversează comunități mici și dispersate, însă tocmai caracterul pauper al acestor comunități pledează pentru nevoia unei legături rutiere care să le pună în valoare ecosistemul și să faciliteze mobilitatea oamenilor din zonă înspre bazinele industriale ale județului. Această mobilitate nu doar că îi va ajuta pe arădenii din comunitățile periferice să acceadă mai ușor la un loc de muncă, ci va fi o contribuție suplimentară la combaterea depopulării micilor comunități de pe traseu”, a afirmat Iustin Cionca, președintele CJ Arad.