Gata cu gropile! Are cine să întrețină și să repare pista de biciclete care leagă Timișoara de Serbia

Scris de Adriana Mit

Pista de biciclete de pe malul Begăi, care are o lungime de 37 de kilometri și leagă Timișoara de frontiera cu Serbia, nu va mai fi lăsată în paragină. Asta pentru că pista va fi întreținută și reparată de Consiliul Județean Timiș.

Așadar, miercuri, consilierii județeni au aprobat un acord de parteneriat cu Administrația Bazinală de Apă Banat prin intermediul căruia CJ Timiș va putea interveni asupra pistei. În cadrul acordului a fost inclusă și Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului, susținută financiar de CJ Timiș.

Instituția noastră se angajează astfel să facă reparații la covorul asfaltic, fără intervenții însă asupra digului. Se va tăia vegetația pe acostamente, vor și întreținute barierele și locurile de popas și se va igieniza pista, constând în colectarea și degajarea gunoiului.  Acordul urmează a fi parafat de către cei trei parteneri în zilele următoare”, au informat reprezentanții instituției.

Alte articole din zona de vest

1 comentarii

Adm Eva 16 decembrie 2022 - 11:48

De la distanta toate arata frumos. Portiunea de la Bv Dambovita pana la Podul de cale ferata Modos, nu mai exista nici o banca, toae find culese si furate pentru lemne de foc, datorita montarii simple fara ancorare, impotriva distrugerilor. Mai multe sesizari pe marginea acestui subiect sunt ignorate de primarie si consiliul judetean.

Răspuns

Scrie un comentariu