Meteorologii ne informează că sfârșitul lunii octombrie vine cu vreme mai caldă decât în mod obișnuit pentru această perioadă a anului. Astfel, media valorilor din timpul zilei va fi cuprinsă între 17 și 20 de grade Celsius, în vestul țării, până în data de 30 octombrie. Doar de la sfârșitul acestei săptămâni se vor înregistra temperaturi normale pentru mijlocul de toamnă, conform Administrației Naționale de Meteorologie, care a făcut publică prognoza meteo până în data de 08 noiembrie, în Banat.
„Primele zile ale intervalului vor fi caracterizate de o vreme mai caldă decât în mod obişnuit în ultima decadă a lunii octombrie, cu o medie a valorilor diurne de 17…20 de grade și a celor nocturne de 6…9 grade, dar scăderea temperaturilor din intervalul 30 octombrie – 02 noiembrie va determina un regim apropiat de cel climatologic specific, cu maxime de 12…14 grade şi minime de 3…6 grade, mediat regional. Alternanţe termice sunt estimate şi pentru cea de-a doua săptămână, de la valori peste mediile multianuale la începutul acesteia spre o vreme normală, posibil chiar rece spre finalul perioadei de referinţă”, a informat ANM.
Potrivit meteorologilor, va ploua local în perioada 29-31 octombrie, iar probabilitatea de ploaie va fi relativridicată şi în cea de-a doua săptămână a intervalului de prognoză, în vestul țării.