Administrația Bazinală de Apă Banat a venit cu noi informații legate de stadiul lucrărilor la nodul hidrotehnic de la Sânmihaiu Român, fără de care nu poate fi reluată navigația pe râul Bega din Timișoara până în Serbia. Astfel, reprezentanții instituției au anunțat că termenul de finalizare a lucrărilor a fost prelungit cu patru luni.
„Din cauza solicitării în mod special a partenerilor sârbi, cât și a situației generate de pandemia de Covid-19 care a determinat întârzieri în derularea lucrărilor cuprinse în proiectul transfrontalier „Repararea infrastructurii de navigație pe canalul Bega”, Autoritatea de Management a aprobat, prin Adiționalul nr. 3, prelungirea cu 4 luni a perioadei de implementare a proiectului desfășurat de Apele Române Banat la nodul hidrotehnic Sânmihaiu Român. Termenul de finalizare a lucrărilor a fost prelungit până în 02 decembrie 2021„, a informat ABA Banat.
Punerea în siguranță a nodului hidrotehnic de la Sânmihaiu Român se realizează în cadrul unui proiect transfrontalier cu finanțare IPA România – Serbia. Proiectul are o valoare de 13,8 milioane de euro, din care 11,7 milioane de euro reprezintă finanțarea europeană. Lucrările presupun reabilitarea barajului stăvilar și a ecluzei.
Însă, reprezentanții ABA Banat au informat că proiectul a mai avut nevoie de bani în plus pentru a finaliza amenajarea insulei de la Sânmihaiu Român, cea mai mare de pe Bega, precum și pentru reabilitarea cantoanelor de exploatare care au destinație administrativă. Acești bani au fost primiți de la bugetul de stat.