Primăria Arad informează că a început, ieri, reabilitarea treptelor de pe digul râului Mureș, de la Podul Decebal până la podul rutier Micălaca. În acest sens, municipalitatea a contractat un operator care s-a și apucat de treabă. Concret, vor fi refăcute total sau parțial cele 41 de scări aflate de o parte și alta a digului.
În cadrul aceluiași proiect, municipalitatea și-a propus și refacerea celor 12 rampe existente, precum și amenajarea altor două rampe noi, în cartierul Micălaca. Acestea vor avea lungimea de 24-28 de metri și lățimea de doi metri. Constructorul are la dispoziție 12 luni pentru a finaliza lucrările.
“Este o promisiune mai veche făcută arădenilor pe care o onorăm. Hățișurile birocratice ne-au împiedicat să demarăm mai devreme aceste lucrări. Am început refacerea și recondiționarea scărilor de acces la Faleza Mureșului, din cartierul Micălaca spre centru și intenționăm finalizarea tuturor, anul acesta”, a declarat Călin Bibarț, primarul Aradului.
Valoarea totală a proiectului „Reabilitare rampe și scări de acces pe digul Mureșului în municipiul Arad” se ridică la 654.305 lei.