Iubitorii de obiceiuri și folclor sunt așteptați mâine, 20 iulie, să ia parte la un eveniment cu tradiție organizat în apropiere de drumul spre Transalpina. Este vorba de nedeia de la stâna din Poiana Muierii, în Munții Șureanu, aflată pe raza orașului Petrila, din județul Hunedoara.
„Tradiție seculară a ciobanilor din Ținutul Momârlanilor și din cel al Poienarilor, nedeia de la stâna din Poiana Muierii, în Munții Șureanu, adună și în acest an laolaltă iubitorii de tradiție și folclor. Evenimentul, organizat de Composesoratul Obștea Jiană, Parohia Ortodoxă de la Cimpa (Petrila) și de ciobanii de la stâna din Poiana Muierii, se anunță cu atât mai frumos cu cât, după un an de opreliști, pofta de petrecere a gazdelor și oaspeților este și mai intensă”, a informat Primăria Petrila.
Potrivit reprezentanților instituției, acum accesul este unul extrem de facil cu mașina în Poiana Muierii, pe șoseaua Transalpina, de la Obârșia Lotrului spre Oașa-Șugag.
„În plus, anul acesta, pe platoul din fața stânei din Poiana Muierii, va avea loc și un spectacol folcloric la care și-au anunțat deja participarea ansambluri folclorice din Petrila, Petroșani, Șugag, Voineasa, Poiana Sibiului și Novaci”, a detaliat Primăria Petrila.