Timișorenii, și nu numai, sunt invitați sâmbătă, 25 iunie, în Parcul Rozelor. Aici, între orele 17.00 – 20.00, vor putea asculta povești impresionante de viață.
În cadrul evenimentului public „sens – Am un SENS! sunt mai SENSibil!”, mai mulți foști consumatori și traficanți de droguri, o parte închiși la Penitenciarul „Popa Șapcă” din Timișoara, își vor pune sufletul pe tavă.
„Protagoniștii evenimentului își doresc să fie un semnal de alarmă care să prevină astfel de experiențe neplăcute și sunt alături de cei care se confruntă în prezent cu diverse vicii. Evenimentul în sine se dorește a fi o voce care prezintă riscurile ce nu merită asumate și afirmă prin exemple clare că sunt scopuri mult mai nobile în viață. Și pentru că am menționat exemple de viață, vă invităm să luați serios în calcul biblioteca vie — “cărți cu suflet,” care vorbesc. Persoane ce se se află sub o sancțiune privativă de libertate și foști dependenți de droguri care “dau din casă” experiențele prin care au trecut și costul fabulos al deciziilor nepotrivite. Evenimentul vă pune la dispoziție o listă de titluri interesante care merită citite și cu siguranță foarte benefice adolescenților din contextul zilelor noastre”, transmit organizatorii.
Totodată, publicul mai are parte în cadrul evenimentului și de: o expoziție foto a tinerilor din Centrul Educativ Buziaș; teatru de păpuși cu piesa „Cu capul în nori și picioarele pe pământ”, organizat de Asociația „Academia de zâmbete”; photo booth; concert și recitaluri muzicale; prelegeri și alte activități.
Evenimentul are loc în Parcul Rozelor, între orele 17.00 – 20.00, și este organizat de Clubul RPC Timișoara în colaborare cu Penitenciarul Timișoara, Centrul Educativ Buziaș, Teen Challenge România, Asociația Refugiul Adulam, Cătălin Ciuculescu, Vasile Micula, SUNNY, IHOP-TM, Entuziastic, Asociația Academia de Zâmbete, Asociația Bărbaților Creștini, Federația CEAS, David Suclea și Ron Brown.
„Dependența reprezintă o problemă de sănătate și este definită ca o incapacitate psihologică și fizică de a opri consumul anumitor substanțe (droguri, alcool, tutun, etc.), sau de a renunța la realizarea anumitor activități/obiceriuri (jocurile de noroc, pronografie, mâncatul compulsiv, etc.), chiar dacă persoana este conștientă că acestea îi fac rău. Persoanele care suferă de o dependență nu pot deține controlul deplin asupra acțiunilor lor, motiv pentru care au nevoie de consiliere și de suportul unor persoane care au reușit să învingă dependența”, mai informează organizatorii.