Milioane de ghiocei au înflorit într-un loc de vis din vestul țării FOTO

Scris de Adriana Mit

Turiștii care ajung, în această perioadă, într-o zonă ascunsă în inima munților au parte de o imagine parcă desprinsă din povești.

În Parcul Național Grădiștea Muncelului – Cioclovina, aflat în județul Hunedoara, au înflorit iar milioane de ghiocei pe o suprafață de aproximativ zece hectare. De altfel, în această zonă se află cea mai mare poiană cu ghiocei din România.

Drumeții pasionați de natură, care au ajuns deja în poiana cu floricele au rămas surprinși de frumusețea priveliștii. Asta pentru că poiana din Munții Șureanu, aflată aproape de Cioclovina, s-a transformat într-o perdea albă.

Alte articole din zona de vest

Scrie un comentariu