FOTO Maci cât vezi cu ochii! Câmpul parcă desprins din povești se află lângă Timișoara

Scris de Adriana Mit

Locuitorii din vestul țării pasionați de natură au parte de un peisaj parcă desprins din basme, la sfârșit de mai. În apropiere de Timișoara, lângă drumul ce duce spre Arad, pe un deal au înflorit milioane de maci.

Astfel, în această perioadă, locul a devenit una dintre cele mai importante atracții din județ. Asta pentru că dealul este colorat în roșu, iar printre maci mai apar și gingașe flori albe sau galbene.

Peisajul este numai bun pentru a imortaliza fotografii de-a dreptul spectaculoase. Iar mirosul macilor le îmbată simțurile celor care ajung aici, unde au parte și de o atmosferă liniștitoare, datorită ciripitului păsărilor care sunt ascunse în copacii din apropierea lanului.

În cazul în care nu ai cu ce să ajungi la lanul cu maci sau dorești să te bucuri de experiențe minunate în mijlocul naturii,  Mircea Zăhan, un tânăr care promovează frumusețile din vestul țării, organizează excursii frecvent din Timișoara și din Arad.

Alte articole din zona de vest

1 comentarii

Nicolae 30 mai 2024 - 20:27

Aceia nu sunt maci de cultură, ci maci de câmp, sălbatici, considerați buruiană invazivă (asemeni ambroziei) și care poate fi combătută numai prin ierbicidare. Nu este folosit în alimentație și nici ca sursă de opiu. Doar aspectul câmpurilor invadate, colorate în roșu aprins, trezește imaginația fotografilor.

Răspuns

Scrie un comentariu