Gest demn de toată lauda făcut de pompieri. ISU Timiș informează că angajați ai instituției au intervenit, joi, între localitățile Gladna Română și Gladna Montană cu scopul de a salva un cățel care s-a blocat între stânci. Locuitorii din zonă au fost cei care au auzit de câteva zile plânsul disperat al cățelului, însă nu au reușit să identifice unde se afla. În aceste condiții, un localnici a sunat la 112 după ce a reușit să-l identifice cu ajutorul unui binoclu.
„Pentru salvarea patrupedului, s-au deplasat la fața locului 3 pompieri cu o autospecială de primă intervenție din cadrul Stației de Pompieri Făget. De asemenea, a fost alertat echipajul de alpiniști de la Detașamentul 1 de Pompieri Timișoara. Când au ajuns la locul indicat, pompierii au constatat că animalul era blocat pe stânci, lângă o carieră de piatră, la o înălțime de aproximativ 70 de metri față de șosea, prin urmare, au solicitat intervenția echipajului de alpiniști. Cei 3 alpiniști s-au deplasat în cel mai scurt timp în sprijinul colegilor din Făget. Ajunși la fața locului, alpiniștii au efectuat o recunoaștere și au stabilit că trebuie să coboare în rapel de pe vârful dealului, deoarece terenul era foarte instabil și făcea imposibilă urcarea”, a transmis ISU Timiș.
După câteva minute bune, cățelul a fost salvat. „Băieți, blănosul ăsta e al vostru de astăzi. Aveți grijă de el pentru că e foarte speriat și are nevoie de o familie”, le-a zis comandantul echipajului de alpiniști colegilor de la Făget.
Cățelul a fost adoptat de Stația de Pompieri din Făget, unde va primi mâncare și toate îngrijirile necesare.