Concert cu 400 de chitariști la Timișoara, în această toamnă

Scris de Adriana Mit

Un eveniment deosebit de important va fi organizat în această toamnă în orașul de pe Bega, în contextul TM2023. Este vorba de un proiect intitulat „Timișoara – Guitar Friendly City”, care se va desfășura în perioada 1 septembrie – 30 octombrie, în Piața Libertății. Intrarea va fi liberă.

În parteneriat cu zece instituții și organizații din Timișoara și din alte trei țări europene, pe scena orașului este adus un proiect care va schimba modul în care tinerii percep muzica și arta interpretativă. Patrimoniul muzical folk rock și diversitatea multiculturală a Timișoarei se întrepătrund pentru a transforma arta chitarei într-o experiență captivantă pentru copii, tineri și publicul larg. Sunt aduși laolaltă artiști, chitariști și grupuri din România, Ungaria, Serbia și UK, pentru a crea un dialog interdisciplinar prin dans, pictură, artizanat și muzică”, a transmis Primăria Timișoara.

Proiectul include serenade urbane în cartiere, ateliere de muzică rock, un concert-manifest cu 400 de chitariști din patru țări, dar și concerte și recitaluri ale unor trupe consacrate din România.

Alte articole din zona de vest

Scrie un comentariu