Ceasul floral, unul dintre simbolurile Timișoarei, urmează să fie reabilitat. Aflat în centrul orașului, în Parcul Civic, ceasul construit în anii 1970 pe locul fostei Cazarme Transilvania nu mai este funcțional de o bună perioadă de timp.
Astăzi, în ședința Consiliului Local Timișoara, a fost aprobat bugetul orașului pe anul 2021, iar un consilier local PNL a propus un amendament privind alocarea de fonduri pentru reabilitarea ceasului floral, amendament care a fost votat. Astfel, a fost alocată o sumă de 720.000 lei pentru punerea în funcțiune a ceasului floral.
„Este un amendament pentru a repara și a aduce ceasul floral într-o nouă haină, ca să zic așa, cu tehnologie modernă, mai ales că Parcul Civic este acum în lucru, iar la ceasul floral, dacă ne uităm mai atent, chiar face parte integrală din Parcul Civic, respectiv între Bega și Hotel Continental. Amendamentul sună în felul următor: Se includ credite bugetare aferente anului 2021 pentru obiectivul Reabilitare ceas floral, conform autorizației de construire 700/2020, cu valoarea de 720.000 lei, la Capitolul 7-02, Întreținere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive și de agrement, Secțiunea pentru Dezvoltare, și se diminuează cu aceeași sumă valoarea prevăzută la Capitolul 70-02, 03, 01, Exercitare drepturi de preemțiune, Secțiunea de Dezvoltare. Deci, se diminuează suma de la drepturi de preemțiune și se introduce suma la capitolul spații și zone verzi. Cred că ceasul floral va arăta foarte, foarte bine în momentul în care va fi terminat, mai ales în întâmpinarea anului 2023, când vom fi capitală culturală europeană”, a explicat consilierul local Simion Moșiu, care a propus amendamentul privind alocarea de fonduri pentru reabilitarea ceasului floral.
Primarul Timișoarei a ținut să ia cuvântul pentru a preciza că susține această inițiativă.
„Da, sunt absolut de acord că avem nevoie de astfel de simboluri, cred că și ceasul floral este un astfel de simbol. M-am luptat pentru a găsi finanțare pentru Parcul Civic. Din fericire, primim patru milioane de lei din bugetul național și cu atât mai bine investim și ce trebuie în ceasul floral, fără proiect de reparații. Știu că a existat un proiect pentru Colterm, să facă reparații acolo. Cred că e bine să facem calitate, să facem acolo o investiție și cred că ne permitem dacă renunțăm în acest an la Timfloralis, atunci facem mai bine o investiție într-un simbol al Timișoarei care o să ne rămână mulți ani înainte„, a declarat Dominic Fritz.