Pista de biciclete de pe malul Begăi, în reparații după ce va intra în patrimoniul CJ Timiș

Scris de Adriana Mit

Pista de biciclete de pe malul Begăi, pe care ne putem plimba din Timișoara până la granița cu Serbia, se află în continuare în administrarea Apelor Române. Pista a fost realizată în cadrul unui proiect transfrontalier, iar în ultimii ani, Apele Române Banat s-au ocupat de întreținerea ei. Cum instituția nu a mai avut obligația de a o administra, în cadrul proiectului, ABA Banat a solicitat de mai multe ori trecerea ei în administrarea Consiliului Județean Timiș.

Iată că acest lucru se va putea întâmpla în viitorul apropiat, Cristian Moș, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș venind cu noi vești despre acest subiect.

În weekendul acesta se anunță vreme bună, așa că mulți timișeni probabil vor alege să se plimbe pe pista de biciclete de pe malul Begăi. Așa cum unii dintre voi știți deja, încă din prima săptămână de mandat, am început discuțiile legate de trecerea acestei piste de la Apele Române în patrimoniul Consiliului Județean Timiș. Din punctul meu de vedere acest lucru trebuia să se întâmple de mult – ca să ne putem ocupa de repararea ei și apoi să ne asigurăm că o să aibă parte de o mentenanță corespunzătoare. Procesul nu s-a finalizat încă, dar vă voi ține la curent cu stadiul demersului„, a explicat Cristian Moș.

De asemenea, vicepreședintele CJ Timiș a precizat că, după ce a văzut pe Facebook o fotografie cu podul de la Utvin de unde lipsea o bucată de plasă, l-a sunat pe primarul Viorel Mărcuți, pentru a-l ruga să urgenteze reparația acestei porțiuni.

În dimineața asta, împreună cu colegul meu consilier local USR în Sânmihaiu Român, Cosmin Buzan, am fost să mă asigur că lucrarea a fost finalizată cu bine. Podul de aici de la Utvin o să aibă nevoie de mai mult decât o înlocuire de plasă, sper ca autoritățile locale să prioritizeze reabilitarea lui în cel mai scurt timp. După preluarea pistei de biciclete de către CJT, voi organiza o ședință de lucru cu toți primarii pe raza localităților pe care aceasta o traversează, pentru a mă asigura că suntem pe.. aceeași lungime de undă„, a explicat Cristian Moș.

Pista de biciclete de pe malul Begăi are o lungime de 37 kilometri, fiind realizată de la podul Modoș până la frontieră, în cadrul unui proiect transfrontalier România – Serbia, în valoare de 2,4 milioane de euro.

Alte articole din zona de vest

Scrie un comentariu