Deși suntem în anul 2021, în județul Timiș mulți părinți încă sunt de părere că bătaia este ruptă din rai. Astăzi, 5 iunie, este marcată Ziua împotriva Violenței asupra Copilului în România, iar Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș a făcut publice date alarmante.
Statisticile arată că în 2020, an al pandemiei, în județul Timiș s-a semnalat o creștere a numărului de cazuri de abuz asupra copiilor, precum și o creștere a numărului cazurilor de violență domestică.
„Astfel, la Telefonul Copilului au fost primite 1.269 sesizări de abuz și neglijare, din care 1.018 au fost confirmate, acesta reprezentând cel mai mare număr din 2015 și până în prezent. Cele mai multe cazuri au fost cele de neglijare – 916 cazuri. Pentru 99 de copii, cea mai bună soluție pentru a nu mai avea contact cu mediul abuzator a fost instituirea plasamentului în regim de urgență la o altă familie sau la un asistent maternal profesionist. Tendința crescătoare se menține și în 2021, până la data de 31 mai fiind înregistrate 305 de sesizări, dintre care 226 au fost confirmate, 200 de cazuri fiind de neglijare a copiilor”, a transmis DGASPC Timiș.
Pentru a veni în sprijinul victimelor abuzurilor, în cadrul instituției funcționează un complex de servicii pentru intervenție specializată în domeniul protecției familiei și copilului. De asemenea, DGASPC Timiș a făcut demersurile necesare înființării, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, a unui centru de consiliere pentru agresori.
„Pentru sesizarea tuturor situaţiilor în care sănătatea şi siguranţa unui copil este pusă în pericol, DGASPC Timiş a înfiinţat serviciul specializat „Telefonul copilului” – 983. Acest serviciu există în Timişoara din 2003, cu precizarea că din octombrie 2005 funcţionează cu program non-stop şi cu echipă gata de deplasare în orice moment. Acest număr de telefon poate fi apelat în orice moment al zilei, de către orice persoană (adult sau copil) care doreşte să ne sesizeze cu privire la situaţia unui copil abuzat, neglijat, aflat în situaţie de risc sau în dificultate”, a informat DGASPC Timiș.