Vine iarna! Porțiuni din Transalpina și Transfăgărășan, închise

Scris de Adriana Mit

Iarna pare să-și intre în drepturi la mijloc de noiembrie, în unele zone din România.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunță că de joi, 17 noiembrie, începând cu ora 07.00, circulația rutieră va fi interzisă pe unele sectoare ale Transalpina și Transfăgărășan, ținând cont de faptul că vremea se va răci.

Având în vedere ultimele prognoze meteorologice și pentru siguranța participanților la trafic s-a luat decizia ca, începând de joi, 17 noiembrie, ora 07.00, circulația rutieră să fie interzisă pentru toate categoriile de autovehicule pe următoarele sectoare de drum: DN 67C (Transalpina) între Rânca și Obârșia Lotrului (km 34+800 – km 59+800); DN 7C (Transfăgărășan) între Piscu Negru și Cabana Bâlea Cascadă (km 104+000 – 130+800)”, a informat CNAIR.

Șoferii care tranzitează în această perioadă rute montane sunt sfătuiți să aibă mașinile echipate de iarnă, să circule cu atenție și să respecte semnalizările și atenționările oficiale.

Alte articole din zona de vest

Scrie un comentariu