Toamna și-a etalat culorile spectaculoase în parcul din Iulius Town Timișoara

Persoanele din vestul țării care-și propun să meargă la cumpărături la Iulius Town Timișoara au parte de un spectacol al naturii în parcul centrului comercial, în această perioadă. Asta pentru că aici are loc o explozie de nuanțe arămii, care-i îndeamnă pe clienți la relaxare și unde pot descoperi culorile toamnei, anotimp care a schimbat întreg peisajul într-unul de poveste.

Cei mici se pot bucura de aer curat, dar și de distracție în Iulius Gardens. Caruselul venețian, aflat în centrul parcului, este împrejmuit de arbori și îi așteaptă pe copii de luni până joi, de la ora 12.00 până la ora 20.00, iar vineri, sâmbătă și duminică, de la ora 10.00 la ora 22.00. Nuanțele de auriu ale copacilor se împletesc cu design-ul unic al caruselului, creând o atmosferă de poveste. Seara, lumea basmelor este și mai aproape, prin jocul celor peste 1.500 de luminițe, dar și prin ceșcuțele care se învârt și căluții care se balansează. Iulius Town dispune de cea mai diversificată paletă de entertainment din oraș, cu peste 15 locații în aer liber, care au deschidere spre parc. Astfel, poți admira spectacolul de culori în timp ce savurezi o cafea sau preparatul tău favorit, la una dintre terase. Dacă preferi să te plimbi, poți să îți iei cafeaua la pachet și să admiri peisajul oferit de tei, cedri, fagi, arțari, stejari, brazi, pini și duzi ornamentali, pe aleile de promenadă. Fă o pauză de la grijile cotidiene, ia cu tine cartea preferată, relaxează-te pe o bancă din Iulius Gardens și încarcă-ți bateriile„, a transmis Iulius Town Timișoara.

Atmosfera este completată și de lacul din parc, unde razele soarelui se reflectă în oglinda apei. De asemenea, pontonul este locul perfect pentru o ședință foto, unde poate fi surprinsă frumusețea naturii.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *