Turiștii care-și propun să treacă pragul Castelului Corvinilor din Hunedoara trebuie să știe că programul de vizitare a fost scurtat, începând de astăzi.
Astfel, Muzeul Castelul Corvinilor anunță că, în perioada 16 – 30 septembrie, se va funcționa după programul de toamnă. Prin urmare, castelul poate fi vizitat, în această perioadă, luni, între orele 12.00 – 19.00, iar de marți și până duminică, între orele 09.00 – 19.00.
Programul de vizitare urmează să fie scurtat încă o dată și începând cu data de 1 octombrie.
În ceea ce privește tarifele de vizitare, adulți trebuie să scoată din buzunar 31 lei pentru a pătrunde în incinta Castelului Corvinilor din Hunedoara, elevii și studenții – 7 lei, iar pensionarii – 16 lei. Beneficiază de acces gratuit preșcolarii, persoanele cu handicap și însoțitorii lor, precum și ONG-urile care au ca și activitate acordarea gratuită de servicii sociale.