Peste 1.800 kilometri de piste de biciclete noi, prin județele Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin

Scris de Adriana Mit

Veste bună pentru iubitorii mersului pe două roți! În viitorul apropiat, în zona de vest a țării vor fi amenajați peste 1.800 de kilometri de piste de biciclete, cu bani europeni.

Consiliul Județean Timiș, în calitate de lider de parteneriat, anunță că s-a lansat o licitație publică care are ca scop achiziționarea serviciilor de realizare a studiului de fezabilitate cu elemente DALI pentru obiectivul de investiție „Cu bicicleta prin vest – traseu cicloturistic”.

Proiectul este finanțat din Planul Național de Redresare și Reziliență al României, Componenta 11 – Turism și cultură.

Traseul cicloturistic propus în cadrul contractului de finanțare a avut o lungime estimată de 1.729 kilometri, însă conform datelor colectate ulterior de către cei patru parteneri beneficiari, fie pentru evitarea exproprierilor, fie pentru creșterea atractivității traseului, la data actuală, acesta cuprinde 1.856 de kilometri și parcurge teritoriile județelor Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara și Arad.

Acest proiect major a fost posibil în urma încheierii unui acord de parteneriat între patru județe, motiv pentru care mulțumesc tuturor celor care au contribuit, și nu sunt puțini. Traseul va impulsiona creșterea economică regională deoarece județele implicate sunt situate într-o regiune care îmbină cele mai diverse forme de relief și au un potențial turistic ridicat„, a declarat Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.

Valoarea studiului de fezabilitate scos la licitație este de 18,7 milioane de lei, fără TVA. Firmele interesate pot depune oferte până la 16 februarie, ora 15.00, iar câștigătorul licitației va avea la dispoziție șase luni pentru predarea studiului de fezabilitate.

Alte articole din zona de vest

Scrie un comentariu