Pas important în proiectul privind restaurarea cetății Sarmizegetusa Regia cu fonduri norvegiene

Scris de Adriana Mit

Consiliul Județean Hunedoara a reușit să facă un pas important în ceea ce privește proiectul ce are ca scop restaurarea cetății dacice Sarmizegetusa Regia, din Munții Orăștiei, cu fonduri norvegiene. Reprezentanții instituției au informat că, vineri dimineața, a fost semnat contractul pentru serviciile de proiectare și asistență tehnică pentru obiectivul ”Conservarea, restaurarea și punerea în valoare a Cetății Sarmizegetusa din cadrul sitului arheologic Sarmizegetusa Regia, punct Dealul Grădiștii”.

Este un proiect important pentru județul Hunedoara, ne bucurăm că am reușit să atragem această finanțare pentru Sarmizegetusa Regia, unul dintre cele mai spectaculoase și valoroase situri dacice de la noi din țară. Avem încredere că partenerul nostru, Institutul Național al Patrimoniului și asociații săi, va elabora un proiect tehnic menit să salveze o componentă importantă a monumentului UNESCO și să revitalizeze întreg ansamblul de vestigii. Suntem mândri că putem implementa un astfel de proiect, realizat în premieră într-un sit dacic, dar avem și o mare responsabilitate privitoare la modul cum se vor derula activitățile și cum se va pune în valoare situl” a declarat Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara, la finalul ceremoniei de semnare a contractului.

Conform reprezentanților instituției, etapa I a contractului cuprinde elaborarea documentației în vederea emiterii certificatului de urbanism, elaborarea documentațiilor tehnice pentru obținerea avizelor și acordurilor conform certificatului de urbanism, a Documentației Tehnice pentru obținerea Autorizației de Construire, a Documentației Tehnice pentru Organizarea Execuției. Etapa a II-a cuprinde elaborarea Proiectului Tehnic, inclusiv a caietelor de sarcini și a detaliilor de execuție. Etapa a III-a prevede acordarea de asistență tehnică de către proiectant pe toată perioada execuției lucrărilor, până la recepția finală. Pentru cele primele două etape, termenul de realizare prevăzut în contract este 120 de zile.

Valoarea contractului pentru serviciile de proiectare și asistență tehnică din partea proiectantului se ridică la peste 610.000 lei, cu TVA inclus. Proiectul ”Capitala Daciei – Muzeu viu al patrimoniului cultural european” este finanțat cu fonduri norvegiene.

Obiectivul proiectului este acela de a avea un monument istoric restaurat și revitalizat, valorificat cultural și economic, care să atragă după sine creșterea numărului de vizitatori și să sporească interesul pentru istoria obiectivului înscris în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, alături de celelalte cinci cetăți dacice din Munții Orăștiei, care compun ansamblul fortificat”, a informat Consiliul Județean Hunedoara.

Etapele de restaurare ale monumentului istoric includ: cercetări arheologice, taluzări și amenajări ale terenului, refacerea incintei militare, care are circa un kilometru lungime, și a porților de acces, refacerea și îmbunătățirea infrastructurii de vizitare prin introducerea unui traseu nou, signalectică, amenajare lapidariu și adăpost pentru vizitatori, precum și amenajarea finală a sitului prin plantarea de vegetație și finisarea suprafețelor de teren.

Cât privește revitalizarea cetății, se are în vedere digitizarea monumentului. Pe baza digitizării, utilizatorul va avea acces la imagini ce reconstituie diverse locații din cetate din perioada daco-romană. Valoarea totală a proiectului este de 2,7 milioane de euro, din care finanțarea nerambursabilă reprezintă 1,8 milioane de euro, din fondurile norvegiene și bugetul național. Cofinanțarea asigurată de Consiliul Județean Hunedoara se ridică la aproximativ 850.000 de euro.

Foto: Facebook Administrația Sarmizegetusa Regia

Alte articole din zona de vest

1 comentarii

NICOLAE MIRCEA STOICA 28 mai 2021 - 14:48

Este un pas innainte ! felicitari ! speram sa fie mai bine decit la ultima vizita,poate si un mic magazin cu suveniruri,artizanat,magneti,produse locale 1

Răspuns

Scrie un comentariu