Într-un parc care se întinde pe o suprafață de aproximativ două hectare, situat în zona Bălcescu, se află Observatorul Astronomic din Timișoara. Este vorba de o clădire construită încă din anul 1962, dar aflată în paragină. Asta pentru că imobilul este administrat de statul român. Mai precis de Academia Română – Filiala Timișoara, care nu are bani pentru a investi în modernizarea lui.
Un semnal de alarmă cu privire la starea în care se află observatorul astronomic a fost tras, în ultima ședință de Consiliu Local Timișoara, de Lucian Căldăraru, consilier local PNL.
„Observatorul astronomic din Timișoara este în paragină. În 2015 s-a trimit o adresă către guvern pentru ca acest patrimoniu al statului să treacă în cel al municipalității. Nu s-a întâmplat nimic până acum. Eu vă cer ca acest obiectiv, printr-o nouă adresă către guvern, să reușim să-l aducem în proprietatea primăriei. Academia Română este cea care îl administrează acum. Observatorul astronomic stă pe un loc de două hectare, este o zonă foarte frumoasă, verde, dar neîntreținută. Academia Română se pare că nu are bani să-l întrețină. Datează din anul 1962, dacă nu mă înșel. După ce va ajunge în administrarea noastră, să ne ocupăm să facem un observator interesant, chiar și cu planetarium”, a declarat Lucian Căldăraru.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, s-a arătat interesat de punerea în valoare a observatorului astronomic, afirmând că în acest sens a și avut o discuție cu președintele Academiei Române – Filiala Timișoara.
„Am avut o discuție cu președintele de onoare al Academiei Române – Filiala Timișoara, acum trei, patru luni pe acest subiect, iar ieri am discutat cu documentația de mediu. Facem demersuri către academie și către guvern pentru a-l trece în administrarea noastră. Observatorul astronomic se află pe o listă cu mai multe proprietăți pe care vrem să le trecem în proprietatea Timișoarei. Este un obiectiv important pe care trebuie să-l trecem la noi”, a declarat primarul Timișoarei.