O nouă pistă de biciclete va fi amenajată la Timișoara

Scris de Adriana Mit

Primăria Timișoara vine cu vești bune pentru iubitorii mersului pe două roți. Instituția a început lucrările de amenajare a unei piste duble de biciclete pe str. Transilvania.

Proiectul prevede repararea carosabilului, ridicarea intersecției Transilvania – Pogonici și a intersecției Transilvania – Vulturilor, înălțarea trecerilor de pietoni, amenajarea trotuarelor și a bordurilor și amenajarea pistei duble pe carosabil cu delimitatoare pentru siguranță. Pista dublă este parte a unui culoar de mobilitate care va ajunge până la pasarela pietonală și velo Gelu – Crizantemelor, conectată cu pistele de pe malurile Begăi.

Tot mai mulți timișoreni vor să evite traficul aglomerat și să ajungă mai repede la serviciu sau la grădinițele și școlile copiilor, pe bicicletă, iar dorința noastră este de a avea piste pentru bicicliști mai lungi și mai sigure. Obiectivul nostru este de a avea o rețea de piste de biciclete pe relația Spitalul Județean, strada Eneas, zona Iosefin – Dâmbovița, malurile Begăi. Avem deja în lucru amenajarea unei noi piste de 1,2 km, de-a lungul a patru străzi – Traian Lalescu, Dr. Aurelian Cândea, Martir Sorinel Leia și Cosminului, cu intervenții avansate pe strada Leia. Este un culoar de mobilitate care va lega Bd. Pârvan de Str. Eneas și care, în viitor, va fi conectat cu rețeaua Transilvania – Vulturilor – Crizantemelor – pasarela Gelu-Crizantemelor, din zona Iosefin – Dâmbovița, care va avea piste de biciclete, după reabilitare. Începem cu strada Transilvania, unde reabilităm și trotuarele pentru ca pietonii să beneficieze de condiții bune și vor urma celelalte străzi de pe traseu”, a explicat Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei.

Pentru executarea lucrărilor, începând din data de 19 septembrie, ora 07.00, până în data de 23 octombrie, circulația rutieră va fi închisă pe tronsonul strada Vulturilor – strada Pogonici.

Alte articole din zona de vest

Scrie un comentariu