Legenda înfricoșătoare a fântânii de la Castelul Corvinilor din Hunedoara

Scris de Adriana Mit

Unul dintre punctele de atracție al Castelului Corvinilor din Hunedoara este fântâna construită între curtea veche și cea nouă. Puțini turiști știu însă că în spatele acestui obiectiv se ascunde o legendă înfiorătoare.

Se povestește despre această fântână că a fost săpată de către trei prizonieri turci pe care Ioan de Hunedoara îi ținea în castel. Ioan le promite celor trei că îi va elibera dacă vor săpa o fântână cu apă bună. Prizonierii, animați de speranța eliberării, sapă în stâncă timp de 15 ani și la 28 de metri adâncime reușesc să găsească prețioasa apă. Între timp, Ioan de Hunedoara murise, iar soția sa, Elisabeta Szilagyi, a decis să nu respecte cuvântul dat de soțul său și nu îi eliberează pe cei trei turci, hotărând să fie uciși. Prizonierii, ca ultimă dorință, cer permisiunea să scrie pe cheile fântânii o inscripție: „Apă ai, inima nu”, ca un reproș pentru promisiunea făcută și nerespectată„, au scris, pe Facebook, administratorii paginii Muzeul Castelul Corvinilor.

Se pare că inscripția descifrată de Mihail Guboglu sună altfel. Și anume: „Cel ce-a scris-o este Hassan, prizonier la ghiauri, în cetatea de lângă biserică”. Caracterele vechi arabe conținute de inscripție o datează la mijlocul secolului al XV-lea. Poziția actuală a inscripției este pe unul dintre contraforții capelei.

Castelul Corvinilor din Hunedoara este considerat unul dintre cele mai frumoase castele din Europa. Obiectivul turistic a fost ridicat în secolul al XIV-lea de către Iancu de Hunedoara, pe o stâncă la picioarele căreia curge pârâul Zlaști.

Castelul Corvinilor poate fi vizitat de marți până duminică, între orele 09.00 – 20.00, iar lunea între orele 12.00 – 20.00.

Alte articole din zona de vest

Scrie un comentariu