Încă un operator aerian a reluat zborurile regulate Timișoara-București

Scris de Adriana Mit

Vești bune pentru locuitorii din zona de vest a țării. Aeroportul Internațional Timișoara informează că cel de-al treilea operator aerian reia zborurile regulate care fac posibilă legătura între capitala Banatului și București.

Este vorba de compania Ryanair, care reîncepe operarea curselor directe spre/dinspre București începând de mâine, 4 septembrie. Cursele vor avea o frecvență de trei zboruri pe săptămână, în zilele de luni, vineri și duminică.

Pasagerii pot opta să călătorească și cu alte două companii aeriene, care efectuează curse aeriene regulate ce deservesc ruta Timișoara – București, respectiv companiile Tarom și Blue Air. Fiecare dintre cele două companii aeriene operează curse cu o frecvență de zece zboruri pe săptămână, în zilele de luni, marți, miercuri, joi, vineri și duminică.

Potrivit reprezentanților aeroportului timișorean, conform datelor statistice, în primul semestru din acest an, ruta Timișoara – București a fost cea mai frecventată rută internă din România. Peste 86.000 de pasageri au călătorit de pe Aeroportul Internațional Timișoara spre/dinspre București.

Faptul că cea mai însemnată pondere în transportul intern a fost înregistrată de către Aeroportul Internațional Timișoara, după București, este un indice pozitiv în raport cu situația epidemiologică cu care ne confruntăm. În acest sens, deciziile companiilor aeriene, de a relua zborurile regulate interne, pot fi oportune pentru schimbul de relații economico-sociale între Regiunea de Vest și capitala țării”, a afirmat Dorel Grădinaru, directorul Aeroportului Internațional Timișoara.

Alte articole din zona de vest

Scrie un comentariu