Cetatea dacică Costești-Blidaru, vandalizată

Scris de Adriana Mit

Act de vandalism la cetatea dacică Costești-Blidaru. Consiliul Județean Hunedoara informează că, ieri, instituția a sesizat Ministerul Culturii, Direcția de Cultură Hunedoara, dar și Poliția Hunedoara, după ce pe montanții laterali ai porții cetății dacice au fost desenate două rozete florale cu diametrul de aproximativ 25 – 30 cm.

CJ Hunedoara semnalează faptul că acest act de vandalism a fost posibil și în contextul întârzierii suplimentării personalului necesar bunei administrări a monumentelor. Astfel, reprezentanții instituției transmit că au solicitat Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației suplimentarea cu 30 de posturi pentru personalul ce trebuie angajat în scopul protejării, conservării și punerii în valoare a cetăților dacice din Munții Orăștiei. Însă, solicitarea le-a fost refuzată.

„În ceea ce privește graficul de preluare în administrare a celor patru cetăți dacice, facem precizarea că, până în prezent, au fost identificați majoritatea proprietarilor/administratorilor terenurilor din zona celor patru cetăți dacice și au fost evidențiate parcelele. Au fost parcurși deja pașii pentru atestarea construcțiilor în patrimoniul județului (atestatul a fost primit de la Institutul Național al Patrimoniului) și este întocmită fișa monumentelor. Totodată, se parcurg pașii prevăzuți de Legea nr. 255/ 2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, cu modificările și completările ulterioare. La încheierea etapei de identificare a tuturor proprietarilor și evidențiere a parcelelor, Consiliul Județean Hunedoara va organiza o ședință publică la care sunt invitați deținătorii de terenuri, urmată de declanșarea procedurii de expropriere efectivă„, a informat CJ Hunedoara.

Instituția mai transmite că, în cadrul ședinței ordinare de astăzi, au fost supuse aprobării sumele necesare asigurăii serviciilor de pază la toate cele cinci cetăți dacice din Munții Orăștiei.

Alte articole din zona de vest

Scrie un comentariu